fbpx

Lista la zi cu țările din zona galbenă – Românii care vin din Marea Britanie nu mai stau în carantină

576

Lista țărilor pe care România le consideră cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată joi seară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. CNSU a decis să scoată Marea Britanie din zona galbenă, astfel că cei care vin în România din acest stat nu vor mai fi nevoiți să stea în carantină.

Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină timp de 14 zile. CNSU își motivează această măsură prin persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și prin apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate atât prin circulația virusului pe teritoriul național, cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate, „aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar”, se arată în textul Hotărârii.
Lista țărilor pentru care se impune carantina la sosirea în România

Pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat se află:
Estonia
Cehia
San Marino
Ungaria
Muntenegru
Iordania
Serbia
Seychelles
Curaçao
Polonia
Liban
Aruba
Andorra
Bulgaria
Cipru
Suedia
Macedonia de Nord
Malta
Palestina
Franța
Uruguay
Bahrain
Italia
Kosovo
Slovenia
Republica Moldova
Olanda
Brazilia
Slovacia
Monaco
Austria
Luxemburg
Belgia
Kuweit
Bosnia si Herțegovina
Chile
Letonia
Paraguay
Africa de Sud
Wallis and Futuna
Bonaire, Saint Eustatius and Saba

Puteți consulta AICI tabelul cu lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.