Patru șoferi prinși beți la volan în weekend – S-au ales cu dosare penale

359

Weekend plin de amenzi pentru șoferii prinși la volan în stare de ebrietate. Patru persoane s-au ales cu dosare penale

La data de 27 martie a.c., în jurul orei 15,30, pe DC 17 Valea Lungă – Păucea, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Păucea, în timp ce conducea un tractor deși dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge.

”În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Tânăr din Micăsasa cu alcoolemie de 0,45 mg/l

La data de 28 martie a.c., în jurul orei 01,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Șeica Mică de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, domiciliat în comuna Micăsasa. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Bărbat de 45 de ani a urcat beat la volan

La aceeași dată, în jurul orei 10,00, pe raza orașului Agnita, polițiștii au depistat un alt șofer a cărui testarea alcoolscopică a fost pozitivă, cu o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Bârghiș, pe numele căruia, după recoltarea probelor biologice, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Brașovean amendat la Sibiu

La data de 28 martie a.c., în jurul orei 19,00, la intrarea în municipiul Sibiu dinspre Șelimbăr, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic un alt conducător auto, rezultatul testării fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Este vorba despre un brașovean în vârstă de 34 de ani, pe numele căruia s-au întocmit  actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.