Reacția unui bolnav internat cu covid, la protestele din Sibiu – ”Pericolul nu a trecut, spitalul e de evitat”

3.497

Luni, în toate marile orașe din țară, au avut loc proteste împotriva măsurilor anti covid. Protestatarii au strigat lozinci anti autorități și…anti pandemie. Doar că poate nu au înțeles că pandemia nu poate fi oprită decât cu ”un pic” de ajutor din partea fiecăruia, iar acest ajutor vine din respectarea normelor care vor duce într-un final la răspândirea virusului. Iar cei care au protestat fără mască de protecție și le-au ars în semn de dispreț, ar trebui să asculte poveștile celor care au fost internați cu forme severe ale infecției cu coronavirus sau ale celor care acum se află internați. Așa cum este Traian Belei, un sibian care se luptă cu boala. Și care, uitându-se la protestatari de la geamul Secției de Infecțioase, își povestește suferința.

Traian Belei este un sibian care se află internat la Spitalul județean cu o formă destul de severă a infecției cu covid 19. În urma protestelor de la Sibiu a făcut o postare pe pagina sa de Facebook, în care povestește suferința prin care trece un bolnav infectat. Întâmplător Traian Belei este vicepreședinte USR Sibiu. Dar virusul și boala nu sunt discriminatorii. ”Lovesc„ pe oricine, iar cei care protestează ar trebui să citească sau să asculte astfel de povești. Sunt reale și cu atât mai dureroase cu cât se înmulțesc de la o zi la alta.

”Inițial nu am vrut sa fac aceasta postare , pentru ca e o chestie intima , e suferința mea , dar vad ca sunt totuși nevoit sa intervin. Ma aflu pe un pat de spital , de la secția de infecțioase a spitalului din Sibiu și ma lupt cu Covidul. Am avut și parte de masca de oxigen , iar tratamentul este anevoios și foarte puternic . Am lângă mine un coleg de rezerva , care este profesor de karate . Centura neagra cu 5 dani. E praf . Obosește după 5 pasi. E mai grav decât mine . Ma uit pe geam și la 5 minute trece câte o ambulanta . Spitalul e plin , iar personalul medical este peste așteptări, oameni dedicați și implicați conduși de medicul Barlutiu , sefa sectiei de infecțioase.
În tot acest timp citesc ca oamenii nu mai vor restricții, ca își vor viețile înapoi. Și eu vreau asta , dar cu sănătate și bucurii. Nu am vrut sa ajung aici , nu am ales eu virusul asta . Reveniti-va fraților. Pericolul nu a trecut . Dacă vreți sa vedeți cum e , veniți pana la spital , eu va aștept, fără mască.
Sa fim sănătoși cu toții și sa învățăm ceva din încercarea asta și sa reușim sa ajungem Sfânta sărbătoare a Învierii lui Hristos bucuroși și cu speranța învierii , asa cum ii sta bine unui creștin autentic.
Exista și o parte bună a acestei încercări . Afli dacă ai prieteni , care țin la tine . Eu știam ca am , dar am avut surpriza sa vad ca sunt mult mai mulți. Oameni care ma suna zilnic și cărora nu o sa le pot mulțumii niciodată îndeajuns.
În concluzie …..protejati-va , și fiți responsabili. Pericolul nu a trecut , iar spitalul e de evitat ……credeți-mă”, spune Traian Belei pe pagina sa de Facebook.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.