Școli „ilegale” în Sibiu – „Nu sunt acreditate și nu pot elibera documente școlare”

2.164

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Sibiu atenționează părinții care vor să își înscrie copiii la școală, întrucât în județ există asociații și organizații care pretind că sunt unități de învățământ însă, în realitate, nu dețin autorizații sau acreditări din partea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).

În județul Sibiu funcționează organizații/asociații/fundații care au în domeniul lor de activitate și desfășurarea unor activități de tip educativ sau de instruire educațională, care nu au autorizație provizorie/acreditare din partea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), conform legislației în vigoare, anunță IȘJ Sibiu.

„Recomandăm părinților să ia măsurile cele mai corecte, în interesul educațional al copiilor, atunci când își înscriu copiii în cadrul acestor organizații/asociații, deoarece nu toate sunt autorizate/acreditate și, în consecință, nu pot elibera documente școlare la final de an școlar care să fie considerate a fi valabile și legale. Acest fapt atrage după sine condiționarea participării la examene de evaluare la nivel național (EN 2, 4, 6, EN9 sau Bacalaureat) de susținerea unor examene de echivalare a studiilor făcute în cadrul acestor organizații/asociații/fundații”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Drept urmare, singurele instituții autorizate și acreditate pentru desfășurarea activităților specifice învățământului din România, la nivelul județului Sibiu, sunt cele afișate pe lista IȘJ Sibiu, listă ce poate fi consultată pe site-ul www.isjsb.ro, secțiunea rețea școlară.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.