fbpx

Noul director Salvamont Sibiu – „Încep acest drum cu entuziasm și multă energie”

463

Serviciul Public Salvamont Sibiu, aflat în subordinea Consiliului Județean Sibiu, este condus de Dan Popescu, începând cu data de 1 aprilie 2021, care a promovat concursul pentru ocuparea funcției contractuale de conducere de director.

Dan Popescu, în vârstă de 32 de ani, este salvator montan în cadrul SALVAMONT Sibiu din anul 2018 și a activat ca voluntar SALVAMONT încă din anul 2010.

„Mereu am avut încredere în tineri, am promovat tinerii și am făcut echipă cu ei, iar aportul lor la activitatea desfășurată în echipa extinsă a Consiliului Județean Sibiu este unul considerabil. Am încredere și acum că energia și viziunea noului director SALVAMONT, dublate de parcursul să profesional și de susținerea colegilor din echipa SALVAMONT, vor contribui la o funcționare eficientă a serviciului, mai ales că Salvamontul va fi un actor principal în buna gestionare a Anilor Drumeției 2021-2022”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

”Încep acest nou drum cu entuziasm, multă energie și cu dorința de a dezvolta noi proiecte și de a prelua proiectele deja începute. Am decis să particip la acest concurs în urma discuțiilor avute cu echipa noastră și doresc să le mulțumesc colegilor mei pentru susținere și încredere. Împreună cu ei vom urmări ca Salvamont Sibiu să aibă în continuare o foarte bună colaborare cu Consiliul Județean Sibiu, iar cetățenii în slujba cărora ne aflăm să beneficieze de sprijin prompt din partea noastră”, a precizat Dan Popescu, noul director Salvamont Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.