fbpx

Promenada Sibiu se alătură cauzei Sus Inima și sprijină bolnavii de cancer

240

Promenada Sibiu lansează campania ,,E timpul să dăruim speranță” și se alătură cauzei Sus Inima, de sprijinire a persoanelor afectate de cancer.

Promenada Sibiu lansează astăzi, 2 aprilie, campania ,,E timpul să dăruim speranță” și se alătură eforturilor de strângere de fonduri ale Asociației SUS INIMA, pentru sprijinirea persoanelor afectate de cancer. În cadrul campaniei, care se desfășoară în perioada 2 aprilie – 15 mai, clienții centrului comercial vor putea contribui la strângerea fondurilor necesare activității Asociației Sus Inima, primul și singurul centru oncologic pe o arie extinsă. Asociația oferă gratuit cazare, mese, consiliere și sedințe de terapie pentru ca nicio persoană afectată să nu treacă singură prin cancer.

„Primavara aceasta aduce cu ea speranță, încredere și bucurie! Suntem onorați de inițiativa Promenada Sibiu, de a susține persoanele cu diagnostic oncologic și familiile lor. Invităm sibienii să spună <<Sus Inima!>> alături de noi și să participe la campania <<E timpul să dăruim speranță>> în următoarele 6 săptămâni”, a declarat Carmen Chindriș, președinta Asociației Sus Inima.

Promenada SB 1

Împreună pentru comunitate

Pe toată perioada celor șase săptămâni de campanie, la cumpărături de minim 100 de lei, Promenada Sibiu donează 20 lei către Asociația SUS INIMA Sibiu. Centrul comercial își încurajează, astfel, clienții să se alăture cauzei #SUSINIMA prin folosirea cumpărăturilor personale.

Mecanismul campaniei este simplu: clienții Promenada Sibiu se înscriu în campanie la Info Point, cu orice bon de cumpărături din centrul comercial de minim 100 de lei. Pentru fiecare client înscris în campanie, Promenada Sibiu donează 20 de lei Asociației Sus Inima.

Broșa donatorilor

În semn de mulțumire pentru gestul clienților de a susține cauza persoanelor afectate de cancer, fiecare client care se înscrie în campanie primește pe loc la Info Point broșa – simbol al campaniei: un accesoriu în formă de inimă, creat și pictat manual cu flori de Nu-mă-uita.

„Purtarea acestei broșe este dovada unui gest pe care persoanele afectate de cancer nu îl vor uita niciodată! Suntem mândri să lansăm o astfel de campanie pentru comunitatea sibiană și invităm cât mai multă lume alături de noi. Împreună, dăruim speranță!” au declarat reprezentanții Promenada Sibiu.

Gradina Faptelor Bune 6

Grădina Faptelor Bune din mall

În premieră pentru mall-urile din România, Promenada Sibiu a creat o grădină reală în interiorul centrului comercial, de peste 110 mp, care cuprinde 2 tone de gazon natural, peste 7 tipuri de arbuști ornamentali și peste 10 tipuri de flori roz, în cromatica specială a campaniei ,,E timpul să dăruim speranță”. Acestora li se adaugă și elemente florale suspendate, pentru un decor surprinzător.

Iar pentru ca experiența inedită a clienților din Promenada Sibiu să fie completă, pe lângă aspectul vizual și olfactiv, aceștia vor avea parte și de factorul auditiv, prin elemente specifice sunetelor pădurii sau ciripit de păsări, la fel ca într-o grădină adevărată.

Clienții care se vor alătura campaniei vor primi, pe lângă broșa în formă de inimă, flori simbolice pe care vor lăsa mesaje pentru bolnavii de cancer și pe care le vor planta la propriu în Grădină Faptelor Bune. Aceste flori cu mesaje de încurajare vor fi duse casei Sus Inima.

Amenajarea grădinii casei Sus Inima

Pe lângă donația financiară realizată la finalul campaniei de către Promenada Sibiu, ,,E timpul să dăruim speranță” mai are o componentă dedicată Asociației Sus Inima: grădina acestora va beneficia, de asemenea, de o amenajare peisagistică, din partea reprezentanților centrului comercial.

Numărul de clienți care vor dona este identic cu numărul de plante și flori care vor fi plantate în grădina Asociației, pentru ca bolnavii de cancer și aparținătorii lor să se bucure, astfel, de o oază de natură, liniște și frumos.

Pentru mai multe informații despre campanie și statusul donatorilor: https://promenadasibiu.ro/evenimente/e-timpul-sa-daruim-speranta/.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.