fbpx

Tamponare în intersecție – Unul dintre șoferi avea o alcoolemie de 0,69

616

O tamponare petrecută în Mediaș s-a lăsat cu doar penal pentru unul dintre șoferii implicați. Acesta, un bărbat din Brașov, consumase alcool înainte de a se urca la volan. Neînțelegerea a fost ”tranșată” la sediul poliției.

La data de 2 aprilie, în jurul orei 2200, la sediul Biroului Rutier Mediaș s-au prezentat doi conducători auto implicați într-un eveniment rutier (tamponare), produs în urmă cu puțin timp pe str. Aurel Vlaicu din municipiul Mediaș.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că unul dintre conducătorii auto, respectiv un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Brașov, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.