VIDEO: Bărbat filmat în timp ce se masturbează în mașină între blocuri la Avantgarden

28.528

Un individ a fost filmat în timp ce se masturba într-o mașină, între blocuri, în cartierul Avantgarden din Șelimbăr. Poliția îl caută.

Polițiștii din Șelimbăr caută un bărbat care s-a masturbat în mașină în spațiul public. Omul era parcat între blocuri în cartierul Avantgarden.

video

Imaginile video, realizate în cursul zilei de sâmbătă, au fost trimise de către un cititor Ora de Sibiu, care spune că individul se masturba în timp ce urmărea o fetiță. „Nimeni nu a reușit să rețină numărul de înmatriculare. A fugit când a ieșit tatăl fetei după el”, spune cititorul.

Vecinii au sunat la poliție, însă la venirea echipajului bărbatul dispăruse. Până în acest moment, oamenii legii au reușit să identifice numărul de înmatriculare al autoturismului.

„În urma sesizării, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri (art. 375 cod penal). Până în acest moment, polițiștii au stabilit numărul de înmatriculare al mașinii și implicit, proprietarul acesteia urmând a stabili cu exactitate cine l-a condus la data producerii evenimentului reclamat”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi