fbpx

Rafila – ”Scăpăm de mască când vor fi vaccinați 10 milioane de români”

762

Alexandru Rafila, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în România, a declarat că vom putea renunța la purtarea măștii atunci când 10 milioane dintre români vor fi vaccinați. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă 100.000 de persoane vor fi imunizate zilnic.

„De mască am putea scăpa prin toamnă sau când imunizăm 10 milioane de persoane. Purtarea măștii ar trebui să devină voluntară. Trebuie să ne gândim la niște cifre. În momentul de față, noi vaccinăm 50-60.000 de persoane zilnic, mai puțin în weekend, când numărul lor este ceva mai mic. Aștept momentul în care se ating sau se depășesc 100.000 de administrări zilnic. Altfel nu cred că atingem 10 milioane de vaccinați dacă nu creștem la 100.000 pe zi”, a spus Rafila la DigiFM în aceeași zi în care premierul Florin Cîțu a organizat o conferință de presă în care a precizat că obiectivul Guvernului este să accelereze campania de imunizare.

Campania de vaccinare va fi accelerată în următoare perioadă

Premierul Florin Cîțu a declarat luni, într-o conferință de presă că până la finalul lunii iulie poate fi atins obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate.

„Campania de vaccinare, știți foarte bine, iau în calcul lunile aprilie și luna mai, în aceste două luni vom avea 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România, la finalul lunii mai vom avea poate 5 milioane de persoane vaccinate și în scenariul optimist chiar 6 milioane de români vaccinați. 5 milioane de persoane vaccinate reprezintă peste 50% din populație care va fi vaccinată. Putem vorbi la sfârșitul lunii mai de revenirea la normalitatea”, a spus Cîțu.

Acesta a precizat că este nevoie și de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural.

„Așa cum arată lucrurile astăzi, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la finalul lunii iulie. Dar toată lumea trebuie să meargă să se vaccineze. Am făcut tot ce este posibil. Vorbeam de finalul lunii septembrie, acum putem avea 10 milioane de români vaccinați la finalul lunii iulie. (…) Din păcate, însă, numărul persoanelor programate este de 700.000”, a mai spus Cîțu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.