VIDEO: Regele Dorin Cioabă, de Ziua Internațională a Romilor – „Ne-am fi dorit să petrecem în stilul nostru”

676

Dorin Cioabă, autointitulat rege al romilor, le transmite semenilor un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor. Acesta spune că și-ar fi dorit să petreacă în această zi în stilul propriu, în natură, cu spectacole, însă din cauza restricțiilor și a crizei epidemiologice trebuie să se limiteze cu toții la a transmite urări prin intermediul mediului online.

Dorin Cioabă a transmis, pe pagina de Facebook, într-un mesaj video, că tinerii trebuie să ducă tradițiile și cultura romilor mai departe.

„Cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, doresc să adresez tuturor celor romi multă sănătate, prosperitate în muncă și în activitatea pe care o desfășoară. Aș vrea să reținem că această zi este una care marchează două evenimente importante în viața romilor în ultimii 50 de ani, și anume aceia că în data de 8 aprilie 1971, la Londra, a avut loc primul congres al romilor internațional și acolo a fost adoptat steagul și imnul. De atunci, această organizație s-a luptat pentru conservarea tradițiilor și obiceiurilor, dar și pentru identitatea noastră culturală și lingvistică. Aș vrea să adresez tinerilor romi să reflecte mai mult asupra valorilor tradiționale, pentru că cu ele ne identificăm ca și națiune, să lupte pentru promovarea acestor tradiții, să le conserve și să le ducă mai departe, pentru că atât timp cât avem aceste valori putem fi identificați ca o națiune, ca un popor. Fără ele suntem asimilați și ne pierdem această binecuvântare, lucrare pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Dansul romilor, muzica romilor, tradiția, portul nostru, sunt lucruri cu care ne identificăm și am dori să fie promovăm în continuare”, spune Dorin Cioabă.

Mesajul Presedintelui.International.Romani Union.Cu ocazia zilei Romilor.

Posted by Cioaba Dorin on Thursday, April 8, 2021

Din cauza crizei epidemiologice, sărbătoarea romilor nu poate fi organizată. Dansul, muzica, spectacolele vor lipsi în acest an, spune Cioabă.

„Acum, la această sărbătoare jubiliară, ne-am fi dorit să o petrecem în stilul nostru, în natură, organizând spectacole, dar din cauza pandemiei, situației epidemiologică suntem limitați în a ne transmite salutări prin intermediul online. Credem că această restricție va fi ridicată și lucrurile își vor reveni și vom sărbători acest important moment: 50 de ani de activitate a Organizației Internaționale a Romilor. La mulți ani tuturor! Dorim ca și poporul român să fie alături de noi, în lucrurile pe care ni le propunem”, a precizat Dorin Cioabă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi