Ursu din Cisnădie: „Nu am fugit din izolare. Eram acasă, făceam duș”

5.364

Ursu Ioan, tânărul care a fugit de trei ori din izolare din Cisnădie, spune că informațiile transmise de polițiști nu sunt adevărate. „N-am plecat de acasă, n-am fugit. Făceam duș și le-am zis să vină mai târziu”, precizează tânărul, pe numele căruia s-au deschis deja două dosare penale și s-a scris o amendă.

Tânărul, cunoscut drept Ursu din Cisnădie, contrazice spusele polițiștilor sibieni. Cisnădianul spune că a fost oprit de un echipaj o singură dată, și nu de două ori. Totodată, acesta precizează că atunci când a fost verificat dacă se află în izolare, el era acasă, însă n-a vrut să vorbească cu oamenii legii fiindcă făcea duș.

Amendă și dosar penal – Zădărnicirea combaterii bolilor

Polițiștii au transmis că bărbatul a fost prins în afara locuinței în două zile consecutive. Omul trebuia să stea în izolare fiind infectat cu COVID-19. Oamenii legii spun că prima dată l-au amendat, însă la a doua întâlnire au deschis un dosar de cercetare penală.

„În cursul zilei de 6 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au depistat un localnic în vârstă de 32 de ani care a încălcat măsura izolării, bărbatul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei. La data de 7 aprilie a.c., în filtrul instituit pe DJ 106 D Cisnădie – DN 1, același bărbat a fost depistat conducând un autoturism spre DN 1. Cu această ocazie, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în conformitate cu prevederile articolului 352 din Codul Penal”, au transmis joi reprezentanții IPJ Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Ursu de la Cisnădie, rebelul care face ce vrea și când vrea – Are COVID și a fugit din izolare de trei ori

În cursul zilei de joi, poliția a venit să-l verifice, dar nici urmă de el. Concubina bărbatului le-a spus oamenilor legii că a plecat la spital, însă totul a fost o minciună.

„În aceste condiții, pe numele bărbatului s-a deschis un nou dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, polițiștii au înaintat Direcției de Sănătate Publică Sibiu o solicitare în vederea aplicării măsurilor legale care se impun, în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/2020, O.M.S. nr. 1309/2020 și O.M.S. nr. 1513/2020”, a spus vineri Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ursu: „O singură dată am fost prins de poliție”

Cisnădianul îi contrazice pe polițiști. Acesta susține că informațiile transmise de aceștia sunt neadevărate. A fost oprit în filtru la Cisnădie, o singură dată, pe 7 aprilie, atunci când se ducea la spital. Bărbatul a spus pe larg povestea pentru Ora de Sibiu.

„O singură dată am fost prins de poliție. În data de 7 aprilie nu m-am simțit bine, așa că am sunat la 112 să-mi dea o ambulanță. Mi-au zis că dacă nu e urgent și nu sunt complicații nu trebuie să vin. M-am urcat în mașina personală și m-am dus către Urgențe. Orice om are dreptul la asistență medicală. Mă simțeam rău, nu puteam să mănânc, nu am avut o alimentație bună, am și slăbit 4-5 kilograme, așa că m-am dus să-mi facă o perfuzie. Eram cu declarația după mine, am fost legal, am trecut pe unde e filtrul de poliție, tocmai fiindcă știam că nu fac nimic rău. M-a oprit poliția, nu am primit proces verbal deci nu știu dacă am primit amendă sau am dosar penal. Apoi m-am dus la spital, a venit ambulanța. Poliția a spus că eu am fost prins de două ori. E o minciună”, spune Ursu Ioan.

„Eram acasă, făceam duș. Le-am zis să vină mai târziu”

În ceea ce privește evenimentul de joi, când polițiștii s-au dus la domiciliul tânărului aflat în izolare să-l verifice, acesta spune că a fost acasă, dar n-a vrut să iasă la geam fiindcă făcea duș. Polițiștii au transmis însă că omul nu era acasă și că s-a dus la spital, lucru precizat de concubina acestuia.

„Eu am stat în casă. A venit poliția să ies la geam. Le-am zis că nu sunt papițoi să ies. Eu fac duș, nu am chef de ieșit, veniți mai târziu. Nu am plecat de la domiciliu. Eu nici nu am concubină, dacă e până acolo, nu știu cine le-a zis că am plecat la spital. N-au venit la mine la ușă să sune să vadă dacă sunt la domiciliu. Dacă sunt în izolare, eu pot să fac și baie, am dreptul și să dorm. Trebuie să ies drepți la poliție? Și acum sunt tot la domiciliu”, spune tânărul.

Decizia DSP: Carantină pentru 14 zile

Cisnădianul spune că a primit o măsură complementară în urma celor întâmplate. Deși decizia de izolare a încetat vineri, trebuie să mai stea în carantină 14 zile.  „Ca măsură complementară, aberantă de altfel, am atacat-o deja, mi-au mai dat 14 zile de carantină. Pentru că nu am respectat izolarea, pentru că am plecat în data de 7 la spital. Din partea DSP e măsura, ca urmare propunerii poliției”, spune Ursu Ioan.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.