A început reabilitarea Pavilionului IV de la Spitalul de Psihiatrie

327

Au început lucrările pentru reabilitarea Pavilionului IV din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda Sibiu. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, iar termenul de finalizare este februarie 2022.

În cursul acestei săptămâni, Consiliul Județean Sibiu a emis ordinul de începere lucrări pentru obiectivul de investiții Eficientizare energetică a Pavilionului IV al Spitalului Clinic de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda din Sibiu.

„La scurt timp după ce a fost redeschis șantierul de la Secția Neurologie a Spitalului Județean, iată că zilele acestea avem un nou șantier în lucru, la Spitalul de Psihiatrie, pentru a renova și eficientiza din punct de vedere energetic Pavilionul IV, o clădire veche de peste 120 de ani, extrem de degradată și costisitor de întreținut. Sunt încrezătoare că operatorul desemnat să execute lucrările se va încadra în termenii contractuali și vom putea oferi pacienților și cadrelor medicale de la Psihiatrie condiții bune de cazare și de desfășurare a actului medical. În plus, impactul economic va fi unul pozitiv, prin reducerea considerabilă a consumului de energie. Sănătatea, respectiv investițiile în infrastructura de sănătate, este un capitol prioritar pentru Consiliul Județean Sibiu și am dovedit acest lucru prin identificarea de surse de finanțare și atragerea de finanțări pentru o serie de proiecte de care beneficiază toate cele trei spitale aflate în subordinea noastră”, a anunțat Daniela Cimpean, Presedinta Consiliului Judetean Sibiu.

Pavilionul IV al Spitalului de Psihiatrie a găzduit secția de Gerontopsihiatrie, iar odată cu pandemia de COVID 19, conducerea spitalului a decis ca această clădire să fie destinată pacienților psihiatrici confirmați cu COVID 19.

În vederea organizării șantierului și a începerii lucrărilor de reabilitare a clădirii, managementul spitalului a asigurat transferul și preluarea pacienților psihiatrici diagnosticați cu COVID 19 în cadrul unor pavilioane modulare (containere), unde în prezent sunt internate 14 persoane, capacitatea maximă de cazare fiind de 23.

Transformarea prin care va trece Pavilionul IV al Spitalului de Psihiatrie în vederea eficientizării energetice va fi una amplă și va consta în:

  • lucrări de consolidare a clădirii
  • finisaje interioare: pardoseli, pereți şi tavane, tâmplărie exterioară, tâmplărie interioară
  • finisaje exterioare
  • înlocuirea acoperișului și a învelitoarei (termoizolarea)
  • înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare
  • racordarea la rețeaua de gaz și centrală proprie

Conform contractului de lucrări, încheiat în luna noiembrie 2020 cu constructorul SC NV CONST SRL, termenul de realizare a este de 10 luni de la data emiterii ordinului de începere. Valoarea contractului de lucrări este de 2.844.310,15 lei fără TVA. Finanțarea pentru această investiție a Consiliului Județean Sibiu este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 4.130.026,88 lei cu TVA, iar contribuția proprie a Județul Sibiu este de 2% din valoarea totală eligibilă, respectiv 82.600,54 lei cu TVA.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.