Patru bărbați întorși din străinătate amendați la Valchid

890

Polițiștii sibieni au verificat, în cursul zilei de vineri, dacă sunt respectate măsurile de prevenție împotriva infectării cu COVID-19. Astfel au identificat patru bărbați care se plimbau printr-un sat din județul Sibiu, deși ar fi trebuit să stea în carantină, deoarece erau proaspăt întorși din străinătate.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 159 de polițiști.

„Astfel, au fost verificate 2.040 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 94 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 89 mijloace de transport în comun”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 97 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.250 de lei, dintre care:
– 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea masurilor privind carantina. Cele 4 persoane de sex masculin sunt din Valchid, au vârsta cuprinsă între 30 și 33 de ani și au fost depistate de polițiști pe stradă. Se aflau sub măsura carantinei ca urmare a revenirii în țară.
– 51 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind portul măștii de protecție;
– 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei aplicate peroanelor fizice pentru organizarea și participarea la activități în spații pentru care s-au instituit restricții / interdicții;
– 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.250 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.