sedinta cj

Consilierii Județeni au fost convocați joi la la o ședință de îndată pentru a vota 10 proiecte. Unele dintre acestea se referă la aprobarea ghidurilor de finanțare pentru agendele culturală, sportivă, de tineret. Cei patru consilieri de la USR PLUS s-au abținut de la votul pentru aceste proiecte, însă au votat ”pentru” la toate celelalte.

Printre cele 9 proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței CJ cinci cuprindeau ghidurile de finanțare ale proiectelor aflate pe Agende. Cei de la USR PLUS au anunțat că se abțin de la vot. ”Ne vom abține de la votul pentru punctele 5,7,8 și 9 pentru că nu am avut timp suficient pentru a parcurge toată documentația. Am fost anunțați cu o seară înainte de ședință, iar ghidurile au peste 250 de pagini. Nu a fost timp suficient să le citim, să le analizăm, astfel că nu putem da girul pe ceva ce nu am văzut”, a spus Adrian Echert, consilier județean din partea USR PLUS.

Punctele de la care cei de la USR PLUS s-au abținut sunt atribuite ghidurilor pentru finanțare a proiectelor de pe agendele de tineret, culturală, sportivă dar și despre finanțarea proiectelor sportive ale structurilor sportive de drept public.

Cei de la USR PLUS au votat însă ghidul de finanțate pentru proiectele educaționale. ”Agenda educațională este implementată în primul an, așa că a fost primul ghid pe care l-am parcurs și astfel aici am putut vota”, spune Adrian Echert.

Celelalte proiecte au fost votate cu ”pentru” de cei de la USR PLUS, inclusiv cel prin care se cerea aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru construirea unei case de tip familial pentru copiii din centrul de la Orlat sau cel prin care se aprobă angajarea unui avocat care să reprezinte Spitalul Județean în cauzele penale. CITEȘTE AICI DESPRE ACEST PROIECT 

 

 

 

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns