Minori la volan pe Doamna Stanca – S-au speriat de polițiști si au lovit o mașină parcată

2.670

Doi minori s-au ales cu dosare penale după ce poliția i-a prins la volanul unei mașini. Când au văzut poliția, minorii au făcut schimb de locuri. Adolescenții au 16, respectiv 17 ani și sunt din Galați

La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 01,00, în localitatea Șelimbăr, pe strada Doamna Stanca, polițiștii Postului de Poliție Șelimbăr au observat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a oprit, a coborât din auto trecând pe locul din dreapta față, în timp ce pasagerul a trecut pe locul șoferului.

După ce autoturismul s-a pus în mișcare, polițiștii au efectuat semnalul de oprire regulamentar, cel aflat la volan acroșând în timpul manevrei un autoturism parcat. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

”În urma verificărilor efectuate cu privire la cei doi ocupanți ai vehiculului, s-a constatat că niciunul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind vorba despre doi tineri în vârstă de 16, respectiv 17 ani, ambii domiciliați în județul Galați. Pe numele celor doi s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi