Frigul compromite culturile – vor fi legume puține, cireșii afectați și ei

325

Frigul de la jumătatea lunii aprilie a stricat culturile. Unii agricultori încă fac focul pentru a încălzi solariile. Nici pomii fructiferi se pare că nu vor da roade prea multe anul acesta. După ce au înflorit, florile au fost distruse de temperaturile scăzute.

„La acest moment planta de ardei trebuia să fie cam atât de inaltuţă, cam 50 de cm și cu fructul cât paharutul, dar la fructificare, deci datorită temperaturii, după cum se vede, este mult mai mică”, explică Ionel Ciocan, legumicultor din Matca, județul Galați, scrie digi24

Fermierii spun că legumele sunt mult întârziate din cauza oscilațiilor de temperatură, iar costurile cu asigurarea căldurii în solarii sunt mari.

„Am cheltuială pe foc de 200 de milioane de lei vechi și o întârziere în producție”, spune Ionel Ciocan.

Recolta de roșii, întârziată cel puțin trei săptămâni

„La piață, de obicei, la perioada asta, erau cornișonul, castraveții cornișon, de care știe toată lumea. Nu e producția care ar fi trebuit să fie la ora actuală. Sunt cumpărători, într-adevăr, cerință este pe piață, dar nu este cantitate, din cauza temperaturilor foarte mici. Și oamenii se chinuie cu sobe, cu rumeguș, cu lemne, cu ce găsesc”, confirmă primarul din Matca, Gheorghe Marin.

Prin urmare, roşiile timpurii vor fi puține și scumpe în acest an. Din cauza temperaturilor mici pentru perioada în care ne aflăm, recolta de roșii va fi întârziată cu cel puțin 3 săptămâni. Acest lucru înseamnă că de Paște, în piețe, vor fi mult mai puține roșii românești comparativ cu anul trecut.

Livezile, date peste cap

La fructe, aceeași problemă. Alexandru Balint administrează peste 50 de hectare de livadă în satul Berchez, din județul Maramureș. Are meri, pruni, piersici, nectarini și cireși.

„Eu cred ca toți pomii sunt afectați și încă suntem la sfârșitul lui aprilie și am avut numai 2-3 zile cu căldură până acuma. Nu vedeți piersicii? Au înflorit și azi ninge! În schimb, la meri nu a apărut încă butonul roz, trebuie să mai așteptam să vedem dacă au fost afectați sau nu au fost afectați ”, explică pomicultorul. „Cireșul e compromis anul acesta”, adaugă Alexandru Balint.

Citiți și: Câteva ore de vreme rea au stricat rodul pomilor fructiferi din Dobrogea. Caisele și piersicile vor fi puține și scumpe

Vița-de-vie nu a fost afectată

Specialiștii speră, în schimb, la o producție bogată de struguri, spre deosebire de ceea ce se întâmplă, de pildă, în Franța.

„Aceste (variații de temperatură – n.r.) nu au afectat cultura viței-de-vie. Încă este în perioada de repaus. Acum încep să se umfle mugurii viței-de-vie”, spune Alina Donici, director de cercetare la stațiunea viniviticolă Pietroasa.

Fenomenul schimbărilor climatice a devansat însă calendarul lucrărilor în agricultură.

Și calitatea produselor va avea de suferit
Cercetătorii trag și un alt semnal de alarmă. Aceste schimbări bruște de temperatură nu afectează doar cantitatea produselor obținute, ci și calitatea lor.

„Acum e greu să cuantificăm pierderile, însă vom vedea în vară. Cu siguranță vor fi pierderi mari de producție și ceea ce este important, vom avea și pierderi în ceea ce privește calitatea, deci și calitatea va avea de suferit, fie că vorbim de speciile legumicole de câmp, care deja acum erau în faza de boboc, ne gândim la varza de sămânță și celelalte specii timpurii, pe urmă cultura mare”, spune Costel Vânătoru, cercetător.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi