Calvarul tinerei omorâtă în Arhitecților – Ucisă, bătută și desfigurată de călău – „După crimă i-a scris fiului meu că s-au împăcat”

9.978

Diana a fost omorâtă cu sânge rece, chiar în apartamentul său, la mijlocul lunii februarie. Călăul a fost fostul său concubin, cu care a avut o relație de scurtă durată și care, de-a lungul a câtorva luni, i-a făcut viața un calvar. Crima ce s-a petrecut în noaptea de 13 spre 14 februarie în Cartierul Arhitecților a lăsat urme puternice în sufletele membrilor familiei fetei. Cu lacrimi în ochi, mama tinerei a făcut dezvăluiri marcante cu privire la relația celor doi.

Diana era o femeie puternică, impunătoare, curajoasă și muncitoare. O femeie cu capul pe umeri, o femeie care avea grijă de ea și de copilul ei. Așa o descrie Elena, mama acesteia. Cele peste două luni de când Diana nu mai este pe această lume au fost extrem de grele pentru cei apropiați tinerei. Sunt mai bine de două luni de când autorul crimei este arestat preventiv la Sibiu, iar faptul că încă nu a fost condamnat îi macină pe cei care au cunoscut-o.

Mama Dianei a povestit, pentru Ora de Sibiu, cum a fost relația fiicei sale cu Viorel și cum s-a ajuns, într-un final, la crimă. Se pare că tânăra, dar și familia ei, era terorizată de individ – un om instabil, așa cum îl descrie Elena.

Calvarul Dianei – Urmărită și terorizată de un concubin gelos

Calvarul Dianei a început în 2020. Deși erau de puțin timp împreună, Viorel o acapara și o sufoca complet. Gelozia îl împingea de la spate, făcându-l să aibă un comportament inadecvat. O urmărea pe tânără, o suna insistent și îi interzicea să aibă o viață personală.

„L-am cunoscut și eu, știam că au o relație. Avea un caracter instabil, am simțit că poate fi violent, am văzut asta, dar niciodată nu m-am gândit că se poate ajunge la crimă. Când am aflat că are o relație cu el, am acceptat doar de dragul ei. Dar am avut un instinct… Un instinct de mamă. Îmi venea să îl opresc de fiecare dată când se apropia de ea. Dar totuși, am acceptat relația, nu voiam să o supăr pe ea, speram să fie fericită.

Ei au locuit foarte puțin timp împreună în apartamentul ei. De prin mai 2020 s-a mutat la ea. Tot timpul o vedeam nefericită, tot timpul se certau, el îi cerea lucruri extrem de puierile. Îmi scria mie, pe WhatsApp, îmi spunea că nu înțelege de ce Diana nu îi răspunde la telefon când e la serviciu. Eu îi explicam că e la muncă și că nu poate vorbi. Ea își lăsa telefonul pe silențios tocmai fiindcă suna încontinuu, deși știa că nu poate vorbi. Dar el nu pricepea, voia să îi dea raportul. Dacă nu ajungea la 17:30, se certa cu ea. Ori Diana la ora 17:00 ieșea de la muncă, până venea la mine să își ia fiul, pe care eu îl luam de la grădiniță, până mai mergea să facă niște cumpărături… Se întâmpla să nu ajungă la ora la care voia el. Și nici nu avea de ce să o facă, nu îi dădea raportul lui. (…) Diana era o fire curajoasă, nu îi era frică, îi spunea că ajunge acasă când ajunge, că are treabă și că nu trebuie să-i dea socoteală. Din motive din astea începea și o suna de o sută de ori, dacă nu îi convenea, începea să îi dea mesaje. Când venea la noi acasă, la Mârșa, o vedeam că e iritată. După ce vorbea cu el la telefon, era nervoasă, el voia să îi demonstreze că e la Mârșa și nu în altă parte. De atunci el a început să o urmărească”, povestește Elena, mama Dianei.

A început să o bată. Bărbatul s-a mutat în același bloc

„Știu că era luna august, trei zile erau rele, o zi era bună. Eu îi spuneam <<Diana, trebuie să clarificați, mai bine o termini cu el, că nu îmi place să te văd așa, dacă așa e de la început, nu poate fi bine>>. Multe lucruri ea nu mi le spunea, ori îi era rușine, ori nu voia să mă supere. Era și o fire independentă, un adult de 30 de ani, normal că nu îmi spunea orice. (…) Însă la începutul lunii octombrie, cineva mi-a spus că el o bate. Era 9 seara când am aflat, în momentul ăla l-am luat pe soțul meu și pe băiat și am mers la ea. El era acolo și i-am spus că plece din casa fetei mele. L-am întrebat de ce a îndrăznit să o atingă, pentru că eu nu pot fi de acord cu așa ceva. La noi în casă nu au existat violențe. Dar el n-a recunoscut nimic. Diana avea însă un semn pe față, l-am văzut și am întrebat-o dacă a bătut-o. Atunci mi-a recunoscut. Până atunci nu s-a arătat niciodată că era violent. Câteodată era chiar foarte ok, se purta frumos cu copilul, ai fi zis că el e cel mai bun om. Dar avea un comportament instabil, de la un minut la altul se răzgândea și se contrazicea singur. (…) În seara aceea când am fost în apartamentul Dianei l-am scos afară, i-am spus că nu mai are ce căuta lângă ea dacă ridică palma la ea. Se certau frecvent, nu mai avea niciun rost să continue. Pe atunci ajunsese să o certe fiindcă își făcea unghiile. Fata mea era cochetă, avea grijă de ea. Dar el îi reproșa până și astfel de lucruri. Îi cumpăra cadouri, parfumuri, și apoi îi spunea să-i dea banii pe ele”, spune Elena mama Dianei.

Bărbatul s-a mutat însă chiar lângă Diana. Într-un apartament situat pe același palier, pe care l-a cumpărat în trecut, dar pe care l-a avut în chirie câtă vreme a locuit în casa femeii.

Atacată pe casa scării – Primul ordin de restricție

În luna noiembrie 2020, Diana a fost atacată de Viorel pe casa scării. I-a smuls telefonul din mână și a reușit să i-l spargă. A reușit totuși să obțină un ordin de protecție, la începutul lunii decembrie, dar pe care bărbatul l-a încălcat la scurt timp, continuând să o terorizeze.

„Din noiembrie a început să o atace pe casa scării. I-a spart telefonul mobil fiindcă ea a încercat să-l filmeze. Atunci a obținut ordinul de restricție în data de 3 decembrie. În 5 decembrie a încălcat ordinul, a sunat-o cu număr ascuns. Fata l-a înregistrat. El i-a trimis și mail-uri în perioada aia, deși nu avea voie”, spune mama Dianei.

Urmărire pe Valea Oltului – Diana a depus plângere la poliție în Călimănești

Teroarea nu s-a încheiat aici. Pe parcursul acestor luni, Diana a fost urmărită de Viorel. Bărbatul i-ar fi transmis o mulțime de mesaje prin e-mail prin care îi spunea că a reușit să îi localizeze telefonul. Mama Dianei spune că au bănuit că i-ar fi pus un dispozitiv și în mașină, pentru că știa tot timpul unde se află. După Crăciun, lucrurile au degenerat din nou, astfel că, după o urmărire pe Valea Oltului, femeia s-a simțit nevoită să oprească și să facă o plângere la poliție.

„În data de 27 decembrie, Diana a plecat cu o mașină, fratele ei cu altă mașină, și veneau înspre Muereasca unde eram noi deja. El i-a urmărit pe Valea Oltului. De unde știa că ei merg înspre Vâlcea? Tot drumul s-a ținut după ei, i-a depășit periculos. Așa că s-au oprit la poliție în Călimănești și au dat declarație că sunt urmăriți. La ieșire din Călimănești, pe șoseaua de centură, el i-a așteptat. S-a luat din nou după ei. Copiii nu mi-au spus nimic atunci”, povestește Elena.

Rezervoarele mașinilor, pline cu zahăr

Diana era terorizată de Viorel la orice pas. Niciun ordin de protecție nu l-a putut opri. Mama femeii spune că prin decembrie două mașini, una a lor și una pe care o folosea Diana, s-au stricat. Mecanicul a găsit zahăr în rezervoarele pentru benzină. „La final de decembrie, atunci când au fost urmăriți pe Valea Oltului, ni s-a stricat mașina. Abia am ajuns cu ea la Muereasca. Mai târziu am dus-o la mecanic și ne-a spus că în rezervor e zahăr. Nu am mai putut merge cu mașina aia. Am bănuit de atunci că el a făcut asta. Diana conducea și ea o mașină, pe care i-am dat-o ei, la un moment dat. Soțul a desfăcut cu mecanicul și mașina asta, să vadă ce e acolo. Când a scos benzina din rezervor, și-au dat seama că exista zahăr topit acolo. Ne-a explicat mecanicul… Așa s-au stricat mașinile”, spune femeia.

De frica agresorului, Diana nici nu mai parca în apropierea blocului. Se temea că bărbatul ar putea să-i taie chiar și frânele într-o zi. Chiar și tatăl Dianei a fost terorizat de Viorel. „Toți eram terorizați. Și pe soțul meu l-a urmărit înainte de Crăciun. L-a șicanat în trafic, undeva pe la Turda. Soțul este șofer de camion, îi spunea lucruri urâte prin stație. L-a șicanat încât puteau să facă accident. Dacă soțul nu avea prezență de spirit să frâneze, cine știe ce s-ar fi întâmplat”, povestește cu groază Elena.

Plângeri la Poliția din Cisnădie

După toate aceste episoade, părinții Dianei au mers la poliția din Cisnădie pentru a face plângeri. Bărbatul a încălcat ordinul de restricție în repetate rânduri, iar femeia era în pericol. „Am dat declarații în 29 decembrie la Cisnădie, apoi în 4 ianuarie ne-au chemat să semnăm declarațiile. Atunci poliția ne-a zis să așteptăm, erau foarte indiferenți și ne-au tratat foarte prost. Au zis să mergem acolo până în ora 16, dar ei erau la o intervenție și ne-au reprogramat. Spitalul și poliția n-ar trebui să aibă program până la ora 16, eu dacă am o problemă, merg când am problema. Am dat declarație, am zis ce s-a întâmplat. Eu știam că încălcarea ordinului se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Ei au zis că nu, că durează. Era un lucru extrem de urgent și grav. Ei ne-au spus că dacă mai încalcă ordinul să sune la poliție. Uite că s-a întâmplat să nu mai poată să sune. Cum poți suna când ești agresat? Cum putea ea să mai sune în noaptea aia? I-a luat telefonul. Cum să mai anunțe?”, spune femeia.

Noaptea crimei – Viorel i-a dat mesaj fratelui Dianei după ce a omorât-o. I-a spus că s-au împăcat

Diana a fost omorâtă cu sânge rece. Zeci de lovituri de cuțit, 17 în zona gâtului, alte două în zona inimii. Medicul legist a constatat că femeia a fost și bătută în acea seară, dar nu se știe dacă înainte sau după crimă. Femeia era desfigurată, avea coastele rupte. Au fost clipe cumplite pentru o mamă care a trebuit să-și vadă fiica moartă după ce a fost chinuită.

„În raportul medicului legist scria că au fost 19 lovituri de cuțit, 17 la gât, două în inimă, două coaste rupte. Sunt peste 400 de poze la avocat, dar n-am vrut, n-am putut să le văd. I-am văzut imaginea la înmormântare, toată fața era desfigurată, lovită, urechile, mâinile, obrazul… Pe lângă loviturile de cuțit, a fost bătută. I-am cumpărat ceva să îi astup rănile de la gât… Cum poate acesta să fie un conflict provenit dintr-o ceartă domestică? Criminalista m-a întrebat dacă Diana era violentă, că el avea zgârieturi. Fata s-a apărat sau și le-a făcut chiar el. Nu vom afla niciodată, el nu va spune adevărul niciodată, dacă a bătut-o înainte sau după ce a omorât-o”, spune Elena, mama Dianei, în lacrimi.

Imediat după crimă, călăul i-a luat Dianei telefonul și cheile de la casă și mașină. A fugit la Deva, la fratele său, iar în drumul său a trimis un mesaj. Un mesaj către fratele femeii pe care tocmai ce o omorâse, în care îi spunea că s-a împăcat cu Diana. „A încuiat-o în casă, ea zăcea acolo, iar el a plecat. I-a dat un mesaj la 2 noaptea băiatului mei pe WhatsApp după ce a omorât-o și i-a spus că s-au împăcat, că sunt bine, că vor să facă nu știu ce… Băiatul meu s-a neliniștit, până dimineața nu a dormit, fiindcă știa că nu aveau cum să se împace. El a plecat atunci la Deva la fratele lui și s-a predat acolo, apoi la 4 dimineața a fost adus la Sibiu. Poliția a intrat prin balcon. Au spart geamul să intre, iar în casă au mai găsit un rând de chei. Însă cheile de la mașină, de la apartament și o cheie de la noi la Mârșa a rămas la el, fiindcă a plecat cu ele. (…) El a plecat și nu avea de gând să se predea. Asta înseamnă circumstanțe atenuante. El n-a făcut asta că a vrut el, a făcut-o că i-a zis fratele lui. (…) A încuiat-o acolo. Cum poți să faci asta, o omori cu atâtea lovituri de cuțit… Nu a fost un accident. Dacă și după autopsie, tot ce au făcut medicii, urechea ei încă sângera atunci. Cum poate fi încadrată la articolul 188, când este clar că e omor prin cruzimi? Asta ne dorim, să îi schimbe încadrarea. Vorbim despre circumstanțe agravante și atenuante”, povestește mama Dianei.

Criminalul pare că ar fi planificat totul dinainte. În ziua crimei, sâmbătă, i-ar fi spus unul coleg că și-a dat demisia de la serviciu și a abandonat camionul pe care lucra. Știa că nu se va mai întoarce la muncă și că îi va lua viața Dianei, spune mama femeii. În plus, toată săptămâna de dinaintea teribilului eveniment, bărbatul a urmărit-o în tăcere. „Așa cum știu de la colega Dianei, el a urmărit-o zilnic. Stătea de pază la spălătoria de la intrarea în Sibiu, chiar în sensul giratoriu, să vadă când mergea spre casă de la muncă”, spune mama femeii.

CITEȘTE ȘI: NOI DEZVALUIRI in cazul crimei din Arhitecților – Ucigașul și-ar fi urmărit victima toată seara

Diana avea un băiețel – Micuțul știe că mama lui e la spital

Durerea a fost extrem de mare pentru toți membrii familiei, dar și pentru cei care au cunoscut-o pe Diana. Aceasta a lăsat în urmă o mamă, un tată, un frate, dar și un băiețel minunat. Copilașul nu se afla acasă în noaptea crimei. Era la Mârșa, la părinții femeii, întrucât ea urma să lucreze în acea duminică. În urma celor întâmplate, băiețelul a rămas cu tatăl lui, care se îngrijește acum de el. A avut însă nevoie de terapie specializată pentru a înțelege ce s-a întâmplat cu mama lui, de ce nu mai vine acasă. El știe că ea se află pe un pat de spital și că e în stare gravă. Când va veni timpul, tatăl lui și bunicii îi vor spune că mama lui nu mai este.

„Băiețelul era la noi în noaptea aia. Nu știe nici acum ce s-a întâmplat, are 4 anișori. Nu îi putem spune așa ceva, deși el e foarte inteligent. La început la dus tatăl lui la psiholog, apoi am fost și eu la psihoterapeut. Primul sfat din partea psihologul a fost să îi spune că mama lui este la spital, fiindcă ea mai fusese internată prin noiembrie cu o problemă și el știa. Dar atunci vorbea cu ea la telefon pe video, era altceva (…) I-am spus că e la spital, dar el ne întreabă de ea, parcă știe ce răspuns îi vom da. Tatăl lui îi spune că medicii încearcă să o facă bine, iar el întreabă de ce nu vine acasă… Mintea lui nu înțelege asta, nu întreabă mai multe, deși știe. Urmează să îi spunem, așteptăm sfatul psihoterapeutului, când o să fie frumos afară, o să-i spună o poveste… Omul e format din trup și suflet, iar trupul n-a mai putut fi salvat. O poveste pe care să o creadă. Copilul ăsta e viața noastră, vrem să îl ajutăm cum putem”, spune mama Dianei.

„Mă trezesc dimineața sperând că nu e adevărat, că n-a murit”

Mama Dianei a fost devastată și vrea ca Viorel, criminalul, să plătească pentru faptele sale. La două luni de la moartea femeii, Elena speră ca, atunci când se trezește, fiica ei să fie încă în viața. Un gol imens va rămâne însă pe veci în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o.

„Procurorul m-a întrebat ce impact a avut pentru mine totul. Devastator, noi vom rămâne pe viață cu golul ăsta imens. Dimineața mă trezesc și sper că poate nu e adevărat. Mă trezesc și dacă mintea mea nu e ocupată cu altceva nu pot… Nici fratele, nici soțul, nici bunicii, până și colegii mei de serviciu nu își pot reveni… Toți cei care au cunoscut-o, pentru toți e un mare impact. (…) Încadrarea lui ar trebui să fie omor calificat. Eu nu îmi pot scoate asta din minte. Dacă era bolnavă, dacă ar fi avut un accident… cum să omori așa un om, în floarea vârstei? Era un om, era muncitoare, toți din firmă spuneau că își făcea bine treaba, urma să fie promovată, avea un salariu bun”, povestește mama Dianei.

Criminalul din cartierul Arhitecților se află în prezent în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Până în data de 15 mai, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, rămâne în arest la Sibiu. DETALII AICI

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.