Tânărul care a intrat cu un topor în magazin la Profi dus în Centrul Prichindelul

746

La finalul lunii martie, un adolescent în vârstă de 16 ani a făcut scandal într-un magazin situat pe strada Turnului din Sibiu. Băiatul a amenințat o angajată cu un topor, după care a distrus și un autoturism parcat în zonă. În data de 12 aprilie, acesta a fost reținut de poliție pentru 24 de ore, după care a ajuns și în fața procurorilor, care l-au plasat sub control judiciar. Tânărul se află acum la Centrul Prichindelul din Sibiu.

Angajata unui magazin a fost amenințată cu toporul, chiar în incinta societății comerciale, de către un puștan în vârstă de 16 ani. Adolescentul era însoțit de doi amici, iar femeia i-a suspectat că au venit la furat. I-a urmărit cu privirea, iar tânărul s-a simțit deranjat și a scos toporul de sub haină. Totul s-a petrecut la finalul lunii martie în magazinul Profi de pe strada Turnului din Sibiu.

Plasat sub control judiciar

Tânărul a fost prins la mijlocul lunii aprilie de polițiști. „La data de 12 aprilie a.c., polițiștii Compartimentului Poliție de Proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 16 ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice”, a anunțat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Angajata unui magazin amenințată cu toporul de un puștan de 16 ani – Paznicul l-a imobilizat

Adolescentul a fost prezentat mai apoi unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive, astfel că acum a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Tânărul se află în prezent în Centrul de Servicii Comunitare Prichindelul.

Adolescentul îi terorizează pe copii și pe angajați

Se pare însă că vizita la poliție și la parchet nu l-a făcut pe tânărul în vârstă de 16 ani să se liniștească. Nu este pentru prima dată când ajunge în centrul de plasament și nu este prima dată când face probleme. Sursele Ora de Sibiu spun că băiatul „este foarte obraznic, iar atunci când nu i se face pe plac răbufnește. Este rău cu ceilalți copii și cu angajații. Este plin de tatuaje și de cicatrici”. Adolescentul ar lua un tratament pentru probleme psihice, fiind dus de câteva ori și la Spitalul Clinic de Psihiatrie. „Când ia pastilele se liniștește”, spun sursele.

Chiar dacă este adus la centru, adeseori tânărul fuge.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.