VIDEO – FC Hermannstadt în cădere liberă spre liga 2 – A pierdut cu 1-3 acasă cu Astra

Astra Giurgiu a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-1 (0-0), marţi, în deplasare, la Mediaş, într-un meci din cea de a doua etapă din play out. Sibienii sunt pe ultimul loc și au șanse mici să mai evite retrogradarea.

Oaspeţii au deschis scorul prin fundaşul bosniac Daniel Graovac (55), dar sibienii au egalat tot printr-un fundaş, argentinianul Patricio Matricardi (61), la prima sa reuşită în Liga I. Valentin Gheorghe (63) a adus formaţia giurgiuveană în avantaj, iar George Merloi (85) a tranşat soarta partidei.
Gazdele au avut o ocazie mare la 0-0, prin portughezul Yazalde (52), care a ratat singur cu portarul de la 6 metri.
Astra a mai fost periculoasă prin Valentin Gheorghe, al cărui şut-centrare a fost respins de portarul Cristiano Figueiredo de sub transversală (55).

FC Hermannstadt, aflată la a treia înfrângere consecutivă, rămâne pe ultimul loc în clasament. Mai sunt de jucat șapte meciuri, iar sibienii trebuie să termine măcar pe ante penultimul loc, ca să prindă un loc la barajul pentru menținerea în liga 1.

FC Hermannstadtfotbal sibiuliga 1Sibiu
Comentarii (0)
Comentează