VIDEO Un șofer lovește de trei ori o mașină parcată aiurea pe Milea – Apoi a vrut să fugă

18.516

Un șofer dintr-un județ vecin a ”dat-o în bară” și la propriu, și la figurat. Părăsirea unei parcări i-a dat mari bătăi de cap, iar după ce părea că într-un final a reușit  să execute manevra, a lovit de trei ori mașina parcată în spatele său.

Întâmplarea a avut loc pe Bulevardul Vasile Milea, chiar în fața unui fast food din apropierea magazinului Dumbrava. Șoferul aflat la volanul unui golf cu numere de Vâlcea care era parcat legal, pe un loc special amenajat a părăsit locul de parcare, fapt ce l-a cam pus în dificultate. După mai multe manevre, a reușit să iasă, fiind orientat drept pentru a reintra în trafic. Părea că ce a fost mai greu a trecut și că nu mai există niciun pericol, însă se pare că, derutat fiind, șoferul a încurcat vitezele și în loc să schimbe în treapta 1, a continuat deplasarea în marșarier, lovind mașina unei firme de livrări care era parcată neregulamentar în spatele său.

A greși e omenește și nimeni nu ar fi făcut scandal dacă șoferul realiza cele întâmplate și cobora să vadă ce s-a întâmplat, sau cel puțin lua legătura cu șoferul, însă vinovatul a mai avut două încercări de a pleca de pe loc, care s-au soldat cu același rezultat. În cele din urmă, șoferul mașinii de livrări a ieșit din local, chiar în momentul în care celălalt încerca să plece.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
7 Comentarii
  1. Ghita Pristanda scrie

    Parcarea Gloverului a fost una nesimțită, bazată pe principiul ”stau doar 1 minut”, iar comportamentul celui care s-a chinuit să iasă din parcare e de asemenea de condamnat, e clar că a făcut-o intenționat…

  2. Sibian scrie

    Prazarii in actiune! Se vede clar ca face intentionat. Ce napasta pe capul nostru cu salbaticii astia de valceni..

  3. Ciprian scrie

    Eu zic ca a facut-o intentionat :)), pt ca din cauza lui sa chinuit, si ca are si carlig de remorcare, s-a gandit sa-i dea 2-3 de control ;), cat despre cat de regulamentar era parcat gloverul ma indoiesc ca era parcat regulamentar, insa asta nu iti da dreptul sa faci asta 😉

  4. Carcotel scrie

    Cand esti prost si mai dai si semne cu girofarul ca esti prost…normal ca e vorba de culegatorii de praz din sud care au parcat in fata la shaormarie sa ia una mare cu „dã toate”. Si cu tupeul jegos si infect tipic, nu-si recunoaste nici vina, nici nu coboara sa vada despre ce e vorba. VA ROG urmariti cazul, dorim sa stim ce masuri se vor lua de la politie impotriva acestuia.

    PS: Pentru aia din sud lezati de comentariu: uitati-va inca o data la clipul video, dovada suprema de ce sunteti etichetati ca nesimtiti si necivilizati!

    1. Liviu Pop scrie

      Un comentariu urat si tendentios. In marile orase ale Europei, ii o practica uzuala ca in parcari sa se manevreze masina bara in bara si inca ceva, nimeni nu-si lasa masinile in viteza si cu frana de mana trasa (la acele masini unde ii posibil). De condamnat, dupa mine ii in primul rand distribuitorul de la Glovo. El de ce are dreptul sa opreasca unde vrea, fara sa respecte regulile?

      1. Joan scrie

        Prin comentariul tău ești paralel cu tot ceea ce înseamnă conducere pe drumuri europene. Cel cu distribuția nu a parcat regulamentar, dar nici nu a blocat vreo altă mașină. Comportamentul tipic sudist ne arată, încă o dată, mentalitatea de birjar care se modelează atât de greu in afara locurilor de baștină.

      2. Carcotel scrie

        Tu te auzi ce zici? Ca in marile orase europene se poarta sa manevrezi masina bara in bara. Se poarta asta, in italia, acolo unde ai fost tu sa culegi cirese, ca angajat sezonier, si la negru.
        Probabil ca imparti si tu samanta de sudist, altfel nu imi imaginez cum poti sa ai atata tupeu nespalat sa consideri asta normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.