Aproape o sută de sibieni amendați duminică – Cei mai mulți pentru nepurtarea măștii

287

Aproape o sută de sibieni au fost amendați duminică pentru nepurtarea măștii sau pentru că nu au respectat orele permise de circulație

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 111 polițiști.

”Astfel, au fost verificate 891 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 78 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 216 de mijloace de transport, din care 36 de mijloace de transport în comun.”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 de lei, dintre care:

  • 1 sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei aplicată unui operator economic din municipiul Mediaș pentru nerespectarea programului de funcționare;
  • 75 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
  • 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În cursul zilei de 25 aprilie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate două avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 13 persoane și 2 auto. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.