FOTO Teii din Tălmaciu, ciopârțiți – Primarul: ”Așa se face” – Biologii îl contrazic

3.966

Primăriile, prin serviciile de întreținere a zonelor verzi, fac toaletarea arborilor stradali, în fiecare primăvară. La Tălmaciu însă, teii din zona centrală nu doar că au fost toaletați, ci de-a dreptul ciopârțiți. Primarul Ioan Oancea spune însă că teii nu se vor usca, iar o toaletare mai puțin invazivă nu a fost posibilă. Botaniștii însă, în cazuri similare, au avut o altă explicație.

Tudor St. Popa, activistul care a luptat și pentru salvarea arborilor de pe Calea Dumbrăvii, este cel care a semnalat tăierea agresivă a coronamentului teilor din Tălmaciu.

Foto Facebook Tudor St. Popa

Ioan Oancea, primarul orașului, spune că toaletarea s-a făcut până la trunchi pentru că altfel nu ar fi fost posibil din cauza grosimii ramurilor. Și dă asigurări că teii nu se usucă dacă sunt astfel toaletați, la fel cum s-ar putea întâmpla cu alte specii de arbori. ”Teii aceștia nu au mai fost toaletați de cel puțin 8 ani, iar toaletarea se face la maxim 2 ani, sau chiar în fiecare an, dacă sunt crengi care cresc aiurea. Coroana acestor tei crescuse atât de mult că depășeau firele electrice și de cablu, iar la fiecare vânt mai puternic le rupeau. Pentru că nu au mai fost toaletați de atâta timp crengile erau foarte groase, foarte înalte, iar în alt mod nu au putut fi tăiate, decât așa, până la trunchi. Dacă s-ar fi făcut toaletarea la 2 ani, atunci da, se menținea dor rotunjimea și înălțimea coroanei. De acum încolo asta ne propunem, să avem grijă de ei periodic. Nicidecum nu ne dorim să se usuce. Tocmai, în zonă, fiind lângă Biserică și școală, este nevoie de locuri de parcare. Acum găsim o soluție pentru a face aceste locuri cumva până în tei, pentru a nu-i tăia”, spune primarul Ioan Oancea.

Foto Facebook Tudor St. Popa

O situație asemănătoare s-a petrecut la Iași, acum câțiva ani. Atunci, renumitul biolog de la Mandache Leocov, “părintele” actualei Grădini Botanice din Iaşi explica faptul că ”Acestea au fost şi sunt o măcelărire pentru că nu s-a ţinut cont de faptul că aceşti tei, coronamentul lor, n-au mai fost erijaţi niciodată. Apoi, dacă se fac tăieri de reîntinerire, atunci nu este voie de îndepărtat mai mult de o treime din coronament”.

Pe www/botanistii.ro, specialiștii explică pe scurt despre toaletarea teilor: ”Pentru corectarea formei, taierile se pot face in perioada de repaus vegetativ, toamna tarziu sau primavara devreme. Se efectueaza taieri usoare, deoarece scurtarea drastica a ramurilor ii poate afecta”

Peste 15 tei din Tălmaciu au fost toaletați în această primăvară. Cine a avut dreptate și dacă teii se vor usca, vom afla în cel mult doi ani.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.