De unde puteți descărca adeverința de vaccinare – Instrucțiuni pas cu pas

2.022

Adeverința de vaccinare poate fi descărcată foarte simplu din registrul vaccinărilor, iar aproape 200 de mii de români și-au descărcat deja documentul. Iată care este, pas cu pas, procedura.

Adeverința de vaccinare se poate descărca de pe site-ul https://adulti.renv.ro/users/loginTrebuie dat clic pe spațiul roșu din stânga unde scrie „Apasă aici obținerea adeverinței electronice de vaccinare” și va apărea o pagină despre stocarea informațiilor cu date personale, scrie Digi 24.

Trebuie bifate cele două căsuțe, că am citit și că suntem de acord cu termenii și condițiile, și apoi apare un câmp unde vom completa codul numeric personal și numărul de telefon pe care l-am folosit și la programarea în platformă.

Apăsăm „autentificare” și vom primi imediat pe telefon un SMS cu un cod format din șase cifre pe care îl vom introduce în următoarea căsuță.

Vom fi anunțați că putem să descărcăm adeverința electronică, dăm clic pe câmpul verde și imediat vedem documentul, pe care îl putem salva pe calculator sau telefon sau îl putem tipări direct.

Documentul conține informațiile atât în limba română, cât și în limba engleză – date de identificare, tipul de vaccin administrat, data la care a fost făcut vaccinul (prima doză și rapelul) și date despre centrul de vaccinare unde am fost imunizați.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.