Ministerul Economiei a plătit 150 de milioane de lei beneficiarilor Start-up Nation în luna aprilie

127

În ultima lună, ministerului Economiei, instituția a plătit aproape 150 de milioane de lei din datoriile de 873 de milioane de lei care trebuiau plătite beneficiarilor programului Start-up Nation.

„Pentru Start-up Nation datoriile datează din 2018. La începutul anului aveam 873 de milioane de lei de plată. Am reușit să prindem în bugetul pe anul acesta 642 de milioane de lei pentru plata datoriilor. Și banii vor ajunge într-un ritm bun la beneficiari. Din păcate nici aceștia nu sunt suficienți, dar mai încercăm să găsim la rectificare alți bani”, a scris Năsui pe Facebook, conform Mediafax.

Măsura 2, spune Năsui, este una dintre cele mai grele provocări a ministerului. „Am găsit măsura cu finanțare europeană de 265 de milioane de euro, dar cu un OUG dat în 18 noiembrie 2020 care promitea 765 de milioane de euro. Deci 500 de milioane de euro din bani europeni în plus pe care nu-i aveam și nu-i avem nici acum. Cu toate acestea am deblocat măsura și până la 1 mai vom avea deja plăți efectuate efective de 467 de milioane de euro, adică aproape dublu bugetului inițial. Mai avem o parte din suma lipsă de acoperit, dar alături de ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, facem eforturi consistente, și lucrăm în fiecare zi să găsim o soluție agreată de Comisia europeană pentru a putea aduce cât mai rapid și restul de finanțare”.

Măsura 3 va fi reluată de îndată ce va exista finanțare, adaugă Năsui. „Pentru procesul deja început, suspiciunile de fraudă au fost confirmate și de DNA care a început deja urmărirea penală in rem. Acum așteptăm pro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.