Schimbări la Legea spălării banilor – Prevederile intră în vigoare de vineri

1.405

Legea spălării banilor intră în vigoare din 30 Aprilie în România. Vorbim despre varianta modificată, una care îi nemulțumește pe specialiști din cauza unor prevederi.

Începând de vineri intră în vigoare Legea 101/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, anunță consultanții de la ONV LAW.
Principala modificare este că și firmele cu asociați doar persoane fizice, care erau exceptate până în prezent, trebuie să declare beneficiarul real al activității economice la Registrul Comerțului. O altă modificare îi nemulțumește pe specialiști.
„De asemenea, o altă modificare este că firmele cu asociați persoane juridice trebuie să depună anual declarația privind beneficiarul real. Acesta este un pas birocratic în plus ce va crea multe neînțelegeri la nivelul antreprenorilor referitor la momentul depunerii declarației”, a explicat avocatul Ana Petrescu.
Înainte de aceste modificări declarația trebuia depusă doar la înmatriculare și ori de câte ori intervenea o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real declarat. Aceste obligații rămân de asemenea valabile.
Totodată, conform noilor modificări, s-a reinstituit obligația depunerii declarației anuale. Aceasta se depune la Registrul Comerțului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale, iar dacă apare o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi