israel 1
Sursa: digi 24

Aproape 45 de persoane au murit în urma unui incident produs la un festival religios din Israel.

Cel puţin 44 de persoane au murit şi aproximativ 103 persoane au fost rănite, 44 fiind în stare critică, relatează Jpost, citat de Mediafax.

video

Mass-media israeliană spune că o tribună s-a prăbuşit la evenimentul religios, dar reprezentanţii serviciului de salvare au declarat că majoritatea rănilor s-au produs în busculadă.

Medicii au confirmat că zeci de oameni au murit la evenimentul Lag B’Omer din nordul Muntelui Meron, unde zeci de mii de evrei ultra-ortodocşi s-au adunat la mormântul unui înţelept din secolul al II-lea pentru comemorările anuale care includ o rugăciunea ce ţine toată noaptea.

Şase elicoptere au fost chemate la faţa locului pentru a evacua răniţii, potrivit Magen David Adom. La faţa locului a fost amenajat un spital de campanie, relatează AP.

Adunarea a avut loc în ciuda recomandărilor date de autorităţi de evitare a adunărilor numeroase.

Sărbătoarea anuală la mormântul rabinului Shimon Bar Yochai a fost anulată anul trecut din cauza pandemiei.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.