Încep lucrările la încă un tronson din autostrada Sibiu – Pitești. Au fost aduse utilajele

12.830

Autostrada peste munți începe să prindă contur. După ce au fost demarate și chiar sunt în toi lucrările la tronsonul Sibiu – Boița, urmează ca cel târziu în luna iunie să înceapă și cele pe tronsonul Curtea de Argeș – Pitești.

Satul unde au fost aduse deja câteva zeci de utilaje se află la 16 kilometri de Piteşti. Tronsonul cinci al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti va fi între Curtea de Argeş şi Piteşti. Firma italiană Astaldi, cea care va executa lucrarea, a început deja de mai multe săptămâni organizarea de şantier şi lucrările pregătitoare intrării în şantier, anunță adevarul.ro.
Staţiile de beton şi asfalt au fost deja instalate. La începutul lunii aprilie, Mariana Ioniţă, directorul CNAIR, a vizitat amplasamentul viitorului tronson cinci din autostrada Sibiu-Piteşti, prilej cu care a anunţat şi când vor începe lucrările la acest tronson (Curtea de Argeş-Piteşti).
Conform directoarei Mariana Ioniţă, lucrările la tronsonul cinci vor începe cel târziu la începutul lunii iunie. Pe 11 mai 2020, CNAIR SA a semnat contractul „Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, km 92+600 – km 122+950”, ofertantul câştigător fiind compania italiană Astaldi SpA. Valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei fără TVA, bani care vor proveni din fonduri europene nerambursabile. Durata de realizare a acestui contract este de 60 luni, dintre care 12 luni perioada de proiectare şi 48 de luni pentru execuţia lucrărilor.
Traseul începe la Curtea de Argeş şi continuă paralel cu râul Argeş până la centura Piteştiului

data-ad-slot="4949109893" data-ad-format="autorelaxed" data-full-width-responsive="true">

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.