Noapte fără restricții de circulație – Sibienii nu au nevoie de declarație

Restricțiile de circulație se ridică în noaptea de Înviere, astfel că sibienii nu mai au nevoie de declarație pe proprie răspundere atunci când ies din case. În acest fel, credincioșii pot merge la biserică.

În noaptea de Înviere, fiecare creștin va putea merge la biserică dacă dorește. Nu mai este nevoie să completăm declarația pe proprie răspundere în această noapte, fiindcă s-a renunțat la restricțiile de circulație.

Măsura este valabilă doar în noaptea de Înviere.

CITEȘTE ȘI: Cum se organizează slujbele de Paște – Recomandări pentru biserici

Ţinând cont că „în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei, în perioada 1 – 2 mai 2021, în intervalul orar 20,00 – 5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului va fi săvârşită în prezenţa credincioşilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe. Astfel:

– pentru a evita aglomeraţia, la unităţile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcaşului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paştilor (pâine binecuvântată şi stropită cu agheasmă şi vin, pregătită şi ambalată din vreme în pachete/punguţe de unică folosinţă închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor şi a obiectelor de colportaj;

– credincioşii vor aştepta, în afara lăcaşului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanţa de 1,5 m între persoane;

– după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie şi Pastorala;

– la finalul slujbei de afară, pentru săvârşirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcaşul de cult împreună cu credincioşii, în limita spaţiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcaşului de cult, în cazul în care numărul credincioşilor este mare.

coronaviruscoviddeclaratie proprie raspunderenoapte inviererestricții circulație
Comentarii (0)
Comentează