Zeci de sibieni amendați de Paște pentru că nu au respectat măsurile anti covid

575

Autoritățile au continuat verificările pentru respectarea măsurilor anti covid, chiar și în perioada Sărbătorilor de Paști. Sute de polițiști și jandarmi i-au verificat pe sibienii din tot județul. Pe unii chiar i-au amendat pentru că au încălcat regulile- fie nu au purtat mască, fie nu au stat în carantină sau au ieșit pe stradă în intervalul interzis.

În ultimele 24 de ore 166 de polițiști au verificat 898 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 73 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 294 de mijloace de transport, din care 5 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.500 de lei, dintre care:
– o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei;
– 40 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.250 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind portul măștii de protecție și
– 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.250 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
În cursul zilei de 1 mai a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării tuturor activităților de verificare au fost aplicate 8 avertismente scrise și 2 amenzi în valoare de 1100 lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.