cartier sura mica

De câțiva ani în satele și comunele din jurul Sibiului se construiesc cartiere noi de case. Oamenii se mută acolo în speranța că vor scăpa de agitația orașului, dar cu promisiunea că vor avea parte de aceleași condiții ca în oraș. Cei care s-au mutat în Cartierul Tineretului din Șura Mică însă se ”chinuie” de ani de zile cu conexiunea la internet. Și asta din cauza faptului că niciun operator nu poate trage fibra optică în zonă din cauză că nu există infrastructura necesară, infrastructură care ar trebui pusă la dispoziție de primărie.

Primele case noi au început să apară în Șura Mică din anul 2010. Fiind un cartier nou, toată infrastructura ar fi trebuit gândită de la bun început, inclusiv cea pentru cablurile de televiziune și internet. Doar că acest lucru nu s-a întâmplat nici atunci și nici pe parcurs. Și așa cele peste 70 de case care sunt acum locuite acolo nu sunt legate la aceste facilități.

”Foarte mulți dintre noi lucrăm de acasă, mai ales în ultimul an și avem nevoie de internet. Am făcut cereri la operatorii de cablu, au venit, au văzut și au spus că nu au cum să tragă cablul nici pe stâlpi, pentru că sunt doar pentru iluminat și nici subteran pentru că nu există tubulatura necesară. Am făcut cred săptămânal petiții la primărie, am scris pe grupul de whatsapp pe care îl avem în comună, dar nimeni nimic. Și primarul și viceprimarul ne ignoră, nu dă nimeni vreun răspuns. Nu este normal, lucrăm pe internet prin mobil care nu merge mai deloc. Un cartier nou ar fi trebuit prevăzut cu astfel de infrastructură, nu să stăm noi acum să facem cereri peste cereri”, se plânge unul din locuitorii cartierului din Șura Mică.

Valentin Ristea, primarul comunei, spune că anul acesta a prevăzut aceste lucrări care vor fi demarate cât mai curând. ”Este un cartier nou, din 2010, asta ține de un circuit metropolitan, noi avem o infrastructură rurală, suntem la țară. Anul trecut am avut alte priorități, la școală, la grădiniță, teren de sport. Anul ăsta am votat bugetul și sunt cuprinși bani pentru asta. Tragem noi pe sub trotuare niște paturi, și vin operatorii cu cablul și se rezolvă. Ne mișcăm cât putem de repede, în funcție și de licitații”, spune primarul.

Join the Conversation

2 Commentarii

Lasă un răspuns

  1. Hehe, noi stăm la tara, și avem tupeu, să ni se facă, ce nu a făcut nici macar Clujul in totalitate, să nu vorbim de Sibiu sau București.Noi suntem șmecheri și vrem. Iar titlul e scris pe contizatie. Cartierul are toate condițiile, apa, canalizare, drumuri asfaltate, școală nouă, dar na n-avem internet de 20 ani.hehe

    1. Numai unul care lucra la primărie poate să vorbească așa, iar daca nu lucri la primărie atât te duce capul. Și da este dreptul meu și dreptul celor ce locuiesc în cartier sa poate beneficia ca restul satului, și restul lumii, de internet. Și țara asta e in halul asta din cauza tâmpiților ca tine .. toți idioți au idei.