Elevii vor afla în două săptămâni când se pot întoarce cu toții la școală
foto: arhivă

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este optimist că elevii vor putea să termine semestrul al doilea al anului școlar în bănci. Sunt două condiții: scăderea ratei de infectare și o vaccinare de succes. Analiza se va face peste două săptămâni.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus, miercuri seara, la Digi 24, că aproape 2 milioane de copii au putut merge la școală miercuri.
Este vorba de elevii din învățământul primar și de preșcolari, precum și de elevii din clasele a cincea, a șasea, a șaptea, a noua, a zecea și a unsprezecea din localitățile care au rată de infectare mai mică de 1 la mie, adică din peste 2.000 de localități: „Luni (lunea viitoare – n.r.) vor reveni la școală toți elevii claselor terminale și clasele terminale din învățământul profesional și liceal, alți 370.000 de elevi. Se vor apropia de 2,4 milioane de elevi care pot reveni la școală cu prezență fizică în aceste zile”.
Ministrul speră ca și ceilalți elevi să revină în bănci.
Analiza se va face în două săptămâni și ar urma să confirme trendul descrescător epidemiologic și mersul vacinării.
„Ministerul Educației își dorește să poată formula propunerea de deschidere cu prezență fizică a tuturor școlilor. Peste două săptămâni vom face această analiză”, a spus Sorin Cîmpeanu.
În aceste condiții, de scădere a ritmului de infectare și a creșterii ratei de vaccinare, rămân încă 5 săptămâni de școală.
Sorin Cîmpeanu este mulțumit de colaborarea cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și este optimist în privința întoarcerii elevilor la clase: „Trebuie să recunosc că doamna ministrul Mihăilă a dovedit o înțelegere conformă sistemului de educație, pentru că ordinul comun este cel care a făcut posibilă prezența la școală în acest fel încă de astăzi (miercuri -n.r). S-a renunțat la înjumătățirea claselor terminale, un lucru foarte important, s-a permis prezența elevilor din școlile speciale (…). A înțeles și iată de astăzi toți acești copii au putut merge școală și a înțeles importanța orelor remediale și ordinul comun permite prezența, indiferent de clasă și de scenariu, a tuturor elevilor înscriși în programul național de ore remediale. Nu știm nici că da, nici că nu (va scădea atât de mult infectarea cu SARS-CoV-2 în țară – n.r.), dar am dreptul să sper, am dreptul să îmi doresc această scădere și am spus că dacă se va confirma această scădere, Ministerul Educației va face această propunere”.

Elevii vor afla în două săptămâni când se pot întoarce cu toții la școală

Ultima oră

Comentariul meu

Publică