Românii vaccinați vor putea călători în Italia fără sa mai stea în carantină

2.606

Italia intenţionează să elimine obligativitatea carantinei pentru turiștii vaccinaţi, vindecaţi de COVID-19 sau cu rezultate negative la teste.

În prezent, cetăţenii din statele Uniunii Europene care merg în Italia au obligaţia de a intra în carantină cinci zile. Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, nu intenţionează să prelungească măsura după data de 15 mai, scrie Mediafax.

Premierul Mario Draghi a anunţat că Italia va introduce la 15 mai un „permis verde naţional”, care va permite circulaţia pe teritoriul italian, inclusiv a străinilor care vin din alte state membre ale Uniunii Europene în scop turistic.

„Lumea vrea să călătorească în Italia. Munţii noştri, plajele, oraşele şi zonele rurale se redeschid, iar acest proces se va accelera în următoarele săptămâni şi luni”, a afirmat Mario Draghi.

Conform planurilor, începând cu 15 mai, persoanele care sosesc în Italia în scop turistic venind din spaţiul Uniunii Europene nu vor mai sta în carantină dacă fac dovada vaccinării, vindecării de COVID-19 sau prezentării unui rezultat negativ la un test efectuat în ultimele 48 de ore.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi