Campania de donații pentru Neonatologie – S-au strâns peste 340.000 de euro, dar mai e nevoie de bani pentru ambulanță

209

Secția de Neonatologie a Maternității din Sibiu este una în care anual se salvează poate sute de copii născuți prematur. Aici ajung copilași din toată țara. De aceea, este mereu nevoie de aparatură modernă care să îi ajute pe medici în lupta pe care o duc zilnic. Asociația La Primul Bebe a organizat o strângere de fonduri pentru ca Neonatologia să poată beneficia de un sistem video prin care bebelușii pot fi monitorizați mai bine, mamele îi pot  vedea în incubator și se pot face consultații la distanță. Următorul pas este cumpărarea unei ambulanțe speciale pentru prematuri.

VEZI AICI TOATE DETALIILE CAMPANIEI ȘI DE CE APARATURĂ E NEVOIE 

În urma campaniei care s-a numit #MamaEAici, s-a strâns suma de 340.000 de euro. Sistemul video costă 250.000 de euro. Deci, ar mai fi nevoie de bani pentru a putea achiziționa și ambulanța, de care este foarte mare nevoie, fiind vorba de una dotată cu aparatura necesară prematurilor. Campania a fost un succes, dar este în continuare nevoie de sprijin financiar pentru atingerea și celui de al doilea scop.

”În prima dintre cele două campanii umanitare LaPrimulBebe ale anului numită #MamaEAici ne-am propus să strângem 250.000 EUR, bani cu care să dotăm Secția de Neonatologie a Spitalului Județean Sibiu cu un sistem de supra-monitorizare care reduce rata mortalității în secția de terapie intensivă neo-natală și crește capacitatea medicilor de a interveni mai rapid.

Am visat să putem strânge încă 200.000 EUR pentru a achiziționa o ambulanță neonatală foarte necesară, dar inexistentă în această zonă a țării.

Suma pe care inimoasa noastră comunitate a reușit să o liciteze este de 340.400 mii EUR! Plus încă 5000 de Euro din donațiile companiilor cu care echipa noastră a fost în contact strâns.
Așadar sistemul de supra-avertizare, sistemul video prin care mamele își pot vedea bebelușii în incubator, posibilitatea de a pune vocea mamelor în incubatoare dar și sistemul de tele-consultații prin care bebelușii din zone îndepărtate pot fi consultați la distanță atunci când este posibil vor fi achiziționate.

Ca să putem achiziționa și ambulanța neonatală atât de necesară, eforturile echipei noastre nu se opresc aici. Căutăm cele mai bune oferte, soluții și continuăm demersurile pentru a obține sponsorizările necesare îndeplinirii acestui vis. Puteți să ne susțineți în continuare donând în contul Asociației dacă nu ați apucat să vă implicați în campanie, sau puteți dona impozitul pe venit/profit al firmei voastre”, au postat cei de la Asociația La Primul Bebe.

Pentru campania #MamaEAici puteți dona în conturile Lei: RO59BACX0000001090724000 și Euro: RO32BACX0000001090724001 sau prin PayPal la donez@laprimulbebe.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi