Lacurile de la Ocna Sibiului, gata pentru deschidere – ”Așteptăm să aflăm condițiile”

4.114

Lacurile de la Ocna Sibiului sunt pregătite pentru deschidere după data de 15 mai. Lucrările de amenajare sunt pe final, dar administratorul locației spune că totul depinde de măsurile sub care se va putea desfășura activitatea.

Lucrările care se fac în fiecare an, înaintea deschiderii sezonului de la Lacurile Ocna Sibiului sunt pe final. ”Facem lucrările anuale, de reparații, am adus nisip pe plaje, taluze pe maluri, reparații scări, dușuri. În câteva zile terminăm, și eu sper ca după 15 mai să putem deschide”, spune Ionuț Costea, administratorul Lacurilor de la Ocna Sibiului.

Dar, deschiderea depinde de măsurile care vor fi hotărâte de Guvern pentru acest tip de activitate. ”În mod normal sezonul îl deschideam la 1 mai. Din cauza pandemiei și anul trecut am deschis în 6 iunie. Atunci însă nu se vorbea despre purtarea măștii pe plajă sau în apă. Așteptăm să vedem măsurile care se vor impune și în consecință să luăm o decizie asupra datei și felului în care vom deschide. Așteptăm să vedem ce se întâmplă și pe litoral, pentru că, în funcție de asta, adaptăm și noi ”, spune administratorul.

Până atunci însă, s-au aprobat tarifele pentru acest an, pentru că este o acțiune obligatorie în fiecare an. Astfel, până în 11 iunie prețurile sunt promoționale, urmând ca apoi până în 29 august să crească și să fie prețuri de full sezon, iar apoi vor scădea din nou la început de septembrie. Lista cu prețuri se găsește AICI. 

 

 

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (1)