A curs cu amenzi luni la Sibiu – Zece oameni au fugit din carantină și izolare

Zece persoane au fost amendate de polițiștii sibieni, luni, fiindcă nu au stat în carantină și în izolare. Sancțiunile contravenționale se ridică la peste 18.000 de lei.

„Au fost verificate 758 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 48 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 156 de mijloace de transport, din care 8 mijloace de transport în comun”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Nouă amenzi pentru nerespectarea carantinei, una pentru izolare

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 18.250 de lei.

Nouă dintre sancțiunile contravenționale în valoare de 7.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Brateiu, unul în vârstă de 25 de ani, din Iacobeni, unul în vârstă de 26 de ani, din Alțâna, unul în vârstă de 34 de ani, din Vecerd, unul în vârstă de 40 de ani din Apoș, unul în vârstă de 47 de ani, din municipiul Sibiu și un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Turnu Roșu, sancționați fiecare cu amendă în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, alți doi bărbați, unul în vârstă de 38 de ani, din Netuș, respectiv unul în vârstă de 42 de ani, din Iacobeni, au fost avertizați în scris pentru aceeași faptă.

Una dintre sancțiuni în valoare de 1.000 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea măsurii izolării, unei femei în vârstă de 35 de ani, din Iacobeni.

Alte 50 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.250 de lei s-au dat pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și trei sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

amenda carantinaamenda izolareamenzi sibiucoronaviruscovid
Comentarii (0)
Comentează