România importă mai mult decât exportă – A crescut deficitul comercial

Deficitul comercial al României a crescut în martie cu 22%, după ce au crescut atât importurile, cât și exporturile cu 20% față de martie 2020.

Exporturile României au crescut cu peste 20% în martie 2021, prin comparaţie cu martie 2020 şi au fost de 6,5 mld. euro, scrie Ziarul Financiar.

Importurile au crescut cu 20% an/an şi au fost de 8,8 mld. euro.

În consecinţă, deficitul comercial la bunuri al României a crescut cu 22%, până la 2,3 mld. euro în martie 2021.

Evoluţia vine ca urmare a dinamicii exporturilor şi importurilor în criză, pe de-o parte. Martie 2020 a fost prima lună de criză. Expor­turile au scăzut an/an în martie anul trecut cu 11%, din cauza restricţiilor de cir­culaţie introduse odată cu starea de urgenţă, în 16 martie. Importurile însă au făcut faţă mult mai bine crizei.

Aurelian Dochia, analist economic, spune că princi­palul motiv pentru care importurile au făcut mai bine faţă crizei este că veniturile nu au scă­zut atât de puternic, iar cererea internă în continuare nu a fost acoperită prin producţie.

deficit comercialexporturi romaniaimporturi romania
Comentarii (0)
Comentează