Femeie din Copșa Mică prinsă de două ori că nu respectă carantina

O femeie din Copșa Mică a fost amendată cu 5.000 de lei pentru că nu a respectat măsura carantinării la întoarcerea din străinătate

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activitățile de verificare participând 104 polițiști.

Astfel, au fost verificate 689 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 70 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 218 de mijloace de transport, din care 9 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale în valoare de 34.750 de lei, dintre care:

  • 1 sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei.  Este vorba despre o femeie în vârstă de 46 de ani, din Copșa Mică, revenită din străinătate, depistată a doua oară încălcând această măsură.
  • 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 de lei pentru organizarea și participarea la activități în spații pentru care s-au impus restricții / interdicții;

Citiți și: Petreceri cu zeci de persoane oprite de poliție la Copșa Mică și Bradu – Amenzi de peste 33.000 de lei

  • 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8.750 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
  • 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În cursul zilei de 11 mai a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării tuturor activităților de verificare au fost aplicate două avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

În data de 11 mai 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 14 controale la unități de procesare și vânzare a produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate abateri la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

amenzicarantinăizolare
Comentarii (0)
Comentează