FOTO: Cum menține primăria o stradă din Sibiu „în condiții de bună folosință”

772

Cartierul Tineretului, situat în prelungirea cartierului Țiglari, a luat naștere de doar câțiva ani, fiind creat prin distribuirea de terenuri, în mod gratuit, tinerilor la început de drum, care își doreau să își construiască case. Străzile de aici poartă numele orașelor europene însă, în unele cazuri, aceste șosele par desprinse mai degrabă din decorul satelor românești.

Strada Atena din cartierul Tineretului, care este o stradă de pământ, arată ca după bombardament în zilele ploioase. Un cititor Ora de Sibiu, locuitor în acest cartier, a trimis pe adresa redacției imagini realizate recent în această zonă. Ploaia a săpat cratere adânci în pământ, iar gropile s-au umplut cu apă. Și în zilele însorite, este un adevărat calvar să intri cu mașina pe această stradă, deoarece gropile rămân tot acolo.

„Aș dori să vă prezint o stradă din orașul nostru drag. Este vorba despre strada Atena. Oare așa se ține un drum în condiții de bună folosință, așa cum declară primăria?”, este mesajul lui Claudiu T., sibianul care a trimis imaginile.

Drum în condiții de bună folosință

La finalul lunii decembrie a anului trecut, sibianul a formulat o adresă către primărie, semnalând problemele de pe strada Atena. La începutul lunii ianuarie, a primit răspuns. „Vă comunicăm că modernizarea acestei străzi a fost transmisă pentru aprobare pe lista de investiții a Primăriei Municipiului Sibiu pentru anul 2021. Până la parcurgerea etapelor necesare realizării lucrărilor de modernizare avem în vedere menținerea drumului în condiții de bună folosință, în baza contractului de întreținere și reparații drumuri”, se arată în răspunsul formulat de Primăria Sibiu.

Primăria a luat strada „în evidență pentru modernizare”

În urma imaginilor primite pe adresa de redacției, Ora de Sibiu a cerut detalii despre includerea acestei străzi pe lista de investiții pentru anul 2021. „Strada Atena este o stradă nou creată în Cartierul Tineretului. Primăria Sibiu a luat-o în evidență pentru modernizare, anul acesta fiind prevăzut bugetul pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi