coldea 1
Dr. Liliana Coldea, manager SCJU Sibiu

Trei persoane și-au depus dosarul pentru postul de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu și toate au fost admise pentru etapa următoare. Printre candidați se numără și medicul Liliana Coldea, care a mai ocupat această funcție anul trecut și care a demisionat în urma unor scandaluri.

Trei persoane candidează pentru funcția de manager al Spitalului Județean Sibiu. Este vorba despre fosta șefă, medicul Liliana Coldea, care a mai ocupat această funcție și anul trecut, din luna mai și până la mijlocul noiembrie, când a demisionat, și despre două nume noi: Cristina Floricica Neagu și Daniela Bozga.

CITEȘTE ȘI: Managerul Spitalului Județean Sibiu, Liliana Coldea, a demisionat

concurs scju

„Astăzi a fost ziua în care s-a verificat forma dosarelor de concurs depuse pentru această funcție. Mai precis daca toate actele cerute de regulament sunt în dosar și candidații sunt admiși sau respinși pentru următoarea etapă. Au fost trei dosare depuse și toate trei au fost declarate admise pentru etapa următoare. Cei trei candidați sunt: COLDEA LILIANA, NEAGU CRISTINA FLORICICA, BOZGA DANIELA”, anunță consilierul județean din partea USR PLUS, Adrian Echert, pe pagina de Facebook.

În data de 26.05 se vor afișa pe site-ul spitalului proiectele de management propuse de cei trei candidați, iar în perioada 28.05 – 01.06 se vor putea trimite întrebări de către cei interesați pe adresa – concursmanager@scjus.ro. Susținerea proiectelor de management va avea loc in data de 02.06.2021 când vor fi adresate si întrebări suplimentare de către membrii comisiei. În data de 08.06 se vor afișa rezultatele finale și vom ști cine este noul manager al SCJU Sibiu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns