Târg de jucării în Muzeul Astra – Evenimentul ține cinci zile

1.136

Muzeul ASTRA organizează în perioada 28 mai – 1 iunie cea de-a XIV-a ediție a Târgului de Jucării. Vor fi 5 zile de activități speciale, cu 5 ateliere meșteșugărești, spectacole de teatru, proiecții diafilme, dar și cu 22 de meșteri populari care își vor scoate la vânzare creațiile în zona Etno Tehno Parc.

Anul acesta, în premieră la Târgul de Jucării, vor fi organizate un campionat de cărți de joc pe echipe, cu suveniruri ca premii, și un ghidaj inedit din căruță, intitulat sugestiv ,,Căruța cu povești”. De asemenea, Filarmonica de Stat Sibiu va fi prezentă în premieră la Târgul de Jucării cu un concert concert educativ, un recital de pian/ vioară și un concert cu muzică de film și animații.

,,Ca în fiecare an, la Târgul de Jucării vom pune în scenă emoția celei mai simple copilării, completând într-un mod constructiv oferta educațională a Muzeului ASTRA pentru acest sezon. Printre toate activitățile din program, cele cu care am obișnuit publicul an de an, iată că venim și cu altele noi, prin care ne dorim să antrenăm pe toți cei interesați în a cunoaște acest eveniment, devenit unul de prim plan. Partenerii de la Magic Painting ne sunt alături într-o serie de animații și vor oferi aici cărți în limba engleză și planșe de colorat pe bază de apă. Totodată, cei de la Helen Doron Sibiu vor face aici o serie de activități distractive în limba engleză. Așa că vă așteptăm alături de noi la Târgul de Jucării, fiindcă nu va fi loc de plictiseală”, a declarat Raluca Andrei, Șef Serviciu Produse Culturale Muzeul ASTRA

Luni și marți, 31 mai – 1 iunie, între orele 10.00 – 19.00, la Târgul de Jucării va avea loc și un târg de oferte educaționale susținut de Helen Doron, MindSpot, Clubul Isteților, Open Arms, Școala Anima și All 4 Joy.

Programul celor cinci zile:

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi