hot

Un bărbat cu un comportament suspect a intrat într-o curte din Orașul de Jos din municipiul Sibiu. Locatarii îl bănuiesc că a venit la furat, dat fiind faptul că a încercat să pătrundă în toate casele din zonă. Individul a fost surprins de camerele de supraveghere montate de un sibian în zona locuinței lui.

Individul a pătruns într-o curte comună situată pe strada Vopsitorilor din municipiul Sibiu în cursul zilei de miercuri, la ora 15:10. A încercat ușile de intrarea mai multor locuințe și, într-un final, a reușit să intre și într-o casă.

„Acesta este un hoț care a venit la noi miercuri în cartierul Orașul de Jos. A intrat într-o casă. A încercat și la noi, dar avem regim hotelier, n-a reușit să intre. Oamenii trebuie să fie atenți și să știe că umblă un hoț în această zonă”, spune un cititor care ne-a trimis imaginile video.

Sibianul spune că hoțul nu a furat nimic, dar a reușit să intre într-o casă, unde a dat nas în nas cu proprietarii. Acesta le-ar fi spus că e în căutarea unei biserici. „S-a folosit de acest pretext când a văzut că era cineva în casă”, spune cititorul.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns

  1. Woow!Si eu am fost tilharit de sotia mea!!M-ia furat sentimentele.Dar pentru aia tot merg acasa cu un bochet de flori