Scandalul de pe strada Florilor din Cisnădie – Primele rezultate ale anchetei

3.601

Sâmbătă dimineața un scandal într-o casă de pe strada Florilor din Cisnădie a adus la ușă polițiști și procurori. Un tânăr a ajuns la spital tăiat dp față cu un cuțit de un prieten de pahar cu care băuse toată noaptea. Polițiștii au făcut anchetă la fața locului și au venit cu primele concluzii.

VEZI AICI IMAGINI DE LA FAȚA LOCULUI ȘI DETALII DESPRE INCIDENT 

”La data de 5 iunie , în jurul orei 09,30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane, într-un imobil de pe strada Florilor din orașul Cisnădie.
La locul incidentului, polițiștii au identificat un localnic în vârstă de 29 de ani, care a reclamat faptul că a fost amenințat, agresat fizic și nu a fost lăsat să părăsească imobilul în cauză de către doi cunoscuți cu care, în noaptea de 4/5 iunie, în aceeași locație, a consumat băuturi alcoolice.
Cei doi presupuși agresori au fost identificați, fiind vorba despre doi localnici în vârstă de 24, respectiv 29 de ani.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, lovire sau alte violențe, respectiv amenințare, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care s-a produs agresiunea reclamată în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, sunt concluziile polițiștilor.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi