Legea pentru implementarea reţelelor 5G a fost adoptată în Parlament

350

Luni, 7 iunie, a fost adoptat proiectul de lege privind implementarea reţelelor 5G în România

Senatul este for decizional, astfel că legea va ajunge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis, scrie stirileprotv.ro

În urmă cu câteva zile, Comisiile juridică, economică, de apărare şi comunicaţii ale Senatului, reunite într-o şedinţă comună, au acordat raport favorabil, cu amendamente, proiectului de lege iniţiat de Guvern privind măsurile referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Potrivit Agerpres, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, care a condus şedinţa, raportul de admitere a înregistrat preponderent voturi “pentru”, împotrivă fiind doar senatorii AUR.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi