Beat criță la volan într-un sat din Sibiu

4.635

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost prins conducând o mașină, beat criță, pe raza localității Florești.

Potrivit polițiștilor, bărbatul avea o alcoolemie de 1,02 mg/l.  „La data de 8 iunie a.c., în jurul orei 20,00, polițiștii Postului de Poliție Laslea au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe raza localității Florești. Este vorba despre un localnic în vârstă de 26 de ani, a cărui concentrație de alcool în aerul expirat a fost de 1,02 mg/l”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge. În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi