Fostul director al Casei de Cultură a Sindicatelor, condamnat și pentru delapidare – Vingerzan are de executat 3 ani de închisoare

2.609

Marius Vingerzan, fostul director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, a fost condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare. Acesta are de executat o pedeapsă de trei ani pentru că mai avea o condamnare anterioară pentru luare de mită.

Marius Vingerzan a ocupat funcția de director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu în perioada iulie 2012 – aprilie 2016. În perioada 2013 – martie 2016, în baza aceleiași rezoluții, inculpatul și-a însușit suma totală de 41.306,1 lei din patrimoniul Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu prin două modalități faptice distincte.

Mai mult, în perioada 2015 – 2016, Vingerzan a pretins de la un om de afaceri, care l-a și denunțat, suma totală de 20.000 de euro, din care a primit în tranșe sumele 5.500 euro și 2.000 de lei. (DETALII AICI) Tribunalul Sibiu a decis pe atunci ca inculpatul să execute o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.

Acum a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1 an și 6 luni cu închisoare pentru delapidare, fiindu-i contopită și prima pedeapsă pentru luare de mită. Așadar, condamnarea este de 3 ani cu executare. „În baza art. 38 alin. 1, art. 39 al. 1 lit. d) și art. 40 Cod penal contopește pedepsele de 1 an si 6 luni închisoare si de 4000 lei amenda penala aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare aplicată prin sentința penala 80/6.06.2016 a Tribunalului Sibiu definitiva prin neapelare la data de 22.06.2016, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani si 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 1 an si 6 luni, respectiv 6 luni, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa amenzii de 4000 lei”, se arată în minuta ședinței din data de 13.05.2021, publicată pe site-ul portalului instanțelor.

Condamnat pentru delapidare – Cum și-a însușit fostul director peste 40.000 de lei

Pe vremea când era directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Vingerzan și-a însușit suma totală de 41.306,1 lei din patrimoniul instituției pe care o conducea. Acesta a sustras banii prin două modalități

Prima modalitate a constat în încasarea de sume de bani de la clienții Casei de Cultură a Sindicatelor în baza unor chitanțe emise în mod legal de inculpat. Dar, chiar dacă documentele justificative nu erau suspecte, sumele încasate nu mai ajungeau niciodată în casierie, ele fiind însușite de director în vederea satisfacerii intereselor proprii.

„Astfel, inculpatul, în perioada 2015 – 2016, a încasat personal de la S.C. KING SIZE ENTERTAINMENT S.R.L. Sibiu, în baza contractului de închiriere cu nr. 64/ 16.06.2015 încheiat între persoana vătămată și această societate, suma totală de 6.754,1 lei, care a fost însușită pe nedrept și pentru care a completat olograf personal chitanțele”, se arată pe rolii.ro.

Din declarația casierei instituției, care a fost martoră în proces, fostul director ar fi folosit un carnet de chitanțe aflat în casierie pentru a încasa toate sumele amintite mai sus. Procedura uzuală ar fi fost ca toate sumele, care reprezentau contravaloarea chiriilor, să fie achitate de clienți prin virament bancar în contul bancar al Casei de Cultură a Sindicatelor.

Printre clienții de la care fostul director și-a însușit sume de bani se numără Asociația Positife Life din Sibiu, de la care a primit 3.000 de lei, și Colegiul Național Octavian Goga, de unde a încasat suma de 1.400 de lei – toate sumele fiind folosite pentru satisfacerea intereselor personale.

A doua metodă de delapidare – Facturi cu semnături false

Operațiunile erau bine puse la punct de fostul director Vingerzan. Acesta a întocmit la acea vreme o serie de înscrisuri false, precum facturi și chitanțe, pentru a justifica unde anume se duceau banii. Sumele respective ajungeau, fictiv, la lucrări de construcții sau amenajări. În realitate, banii erau în buzunarele fostului director.

„A doua modalitate de delapidare a constat în ridicarea unor sume de bani din casieria sau contul bancar al persoanei vătămate, însușirea sumelor respective de către inculpat în vederea satisfacerii intereselor personale și întocmirea unor înscrisuri false (facturi, chitanțe) pentru a justifica în mod nereal utilizarea sumelor respective în interesul/folosul persoanei vătămate (în general lucrări de construcții/amenajări fictive).

În acest mod, în perioada 2013 – octombrie 2015 inculpatul a ridicat și însușit sume de bani din patrimoniul persoanei vătămate, la care avea acces în virtutea calității de director, ce presupunea un drept de administrare a tuturor bunurilor patrimoniale aparținând persoanei vătămate, prezentând ulterior pentru decontarea sumelor ridicate facturi și chitanțe falsificate aparținând unor societăți comerciale obținute în împrejurări neelucidate cu certitudine, pe care le-a completat olograf și a contrafăcut subscrierea emitenților, atestând în mod necorespunzător adevărului prestarea unor servicii de către emitenții respectivi”, se arată pe rolii.com.

Vingerzan folosea înscrisuri ale unor firme care erau fie dizolvate, fie declarate de organele fiscale contribuabili inactivi. Fostul director a și recunoscut fictivitatea operațiunilor atestate și contrafacerea semnăturilor emitenților de pe documentele fiscale arătate.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi