sofer pexels jeshootscom 13861 72453200
foto: arhivă

Un şofer din Alba a vrut să păcălească poliţiştii şi s-a mutat pe scaunul din dreapta, iar pasagerul a trecut la volan. Asta chiar sub ochii oamenilor legii. Motivul, avea permisul suspendat şi spera ca prin acest tertip să scape de dosarul penal. Din păcate pentru el poliţiştii din Miercurea Sibiului au observat tot.

La data de 15 iunie, în jurul orei 14,00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, aflați în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe raza localității Miercurea Sibiului, pe DN 1, au observat că șoferul unei autoutilitare a oprit la vederea echipajului de poliție, la o distanță de 75 – 80 de metri.

Din autoutilitară au coborât atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta, s-au deplasat în spatele autoutilitarei, s-au urcat în autovehicul schimbând locurile inițiale, după care și-au continuat deplasarea spre echipajul de poliție.

Polițiștii au oprit autoutilitara, au identificat ambii ocupanți și au constatat că persoana care condusese inițial, un bărbat în vârstă de 51 de ani, domiciliat în județul Alba are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În consecință, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns