Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul femeii găsită moartă la Mediaș

837

O femeie a fost găsită decedată într-un apartament din Mediaș acolo unde stătea în chirie. Polițiștii sibieni au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Proprietara apartamentului în care femeia era chiriașă a fost cea care a anunțat prin apel la 112 că aceasta nu mai răspunde la telefon și nici la ușa locuinței. Atunci, la fața locului au ajuns polițiștii, pompierii și echipaje medicale.

„La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 18,35, o femeie a sesizat Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că o localnică în vârstă de 51 de ani nu răspunde nici la telefon, nici la ușa apartamentului. La adresa indicată, cu sprijinul pompierilor medieșeni, polițiștii au depistat persoana în cauză decedată într-una din camerele locuinței”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Femeie găsită moartă într-un apartament la Mediaș

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Polițiștii spun că, potrivit primelor verificări în prezența medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, nu au fost observate indicii sau leziuni din care să rezulte că femeia ar fi fost victima unei infracțiuni comise cu violență.

Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor care au condus la deces.

De asemenea, la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care a survenit decesul femeii.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi