Numărul angajaților din IT a crescut cu 70% în ultimii 12 ani. Aproape jumătate dintre aceștia lucrează în Bucureşti, dar un număr mare se regăsește și în Cluj, Iaşi, Timiş şi Braşov. Tot mai mulți tineri se îndreaptă către acest domeniu în care salariile au crescut și în pandemie.
Aproape 90% dintre companiile din sector au crescut salariile în 2020, în medie cu 8%, iar pentru anul acesta, aproape 90% dintre companiile din IT iau în calcul majorări ale salariilor.
George Butunoiu, specialist în resurse umane, a explicat la Digi24 că această creștere a interesului pentru sectorul IT este legată de faptul că este un domeniu sigur, „în care îți găsești de lucru imediat”.
„Nu ai nevoie de o facultate în domeniu, de pregătire sau de specializare. Oricine poate să învețe. Atât de puțin îți ia ca să câștigi 1.000 de euro pe lună – învățând șase-șapte luni dintr-o carte și apoi exersând câteva luni.
Este foarte ușor de învățat, îți trebuie doar un calculator. Îți cumperi o carte sau găsești cursuri pe net, te apuci de învățat, după șase luni de învățat la modul serios, te angajează oricine.
E incredibil că nu fac asta mai mulți. Mulți se plâng că nu găsesc de lucru, când asta e metoda cea mai sigură și cea mai la îndemână”, a spus specialistul în resurse umane.
El a subliniat că un alt aspect important în avântul luat de acest sector este și faptul că angajatorii vin în întâmpinarea dorințelor angajaților și companiile se înființează în orașe unde sunt centre universitare.
„Domeniul IT urmează întotdeauna centrele universitare mari. Unde sunt studenți sunt și angajatori care își fac birourile în același oraș, chiar lângă facultăți.”, a afirmat el.