Podul Gării intră în reparații – Costă aproape nouă milioane de lei

3.163

Podul gării este tranzitat de tot mai multe mașini, dar și pietoni, mai ales că se află în imediata apropiere a mall-ului. Reprezentanții Primăriei vor să înceapă lucrările de reabilitare cât mai curând, dar pentru asta trebuie aprobați indicatorii tehnico economici. Aceștia arată că reabilitarea se va face cu aproape 9 milioane de lei, mai exact 8.989.184, 11 lei cu TVA.

Este un pasaj superior cu o lungime totală de 424,89 m incluzând şi rampele de acces. Pasajul are o lungime de
310,30 m, rampe de acces cu lungimea de 60,38 m spre centru şi 54,21 m spre cartierul Gusteriţa şi 13 deschideri.
În profil transversal, calea pe pasaj are două benzi de circulaţie cu lăţimea totală a părţii carosabile de 7,80 m, mărginită de două trotuare cu lăţime de 2,00m şi lisa parapetului pietonal de 25 cm lăţime rezultând o lăţime totală de 12,30 m.

Calea de pod a suferit degradări importante prin apariţia de gropi, faianţări ale betonului asfaltic, ăpături , vă luriri şi de asemenea au suferit degradări majore rosturile de dilatare şi uzură , ceea ce face ca circulaţia vehiculelor şi a pietonilor să fie îngreunată. De asemenea burlanele de colectare a apelor pluviale racordate la gurile de canalizare existente sau lăsate să descarce la nivelul solului sunt colmatate, fisurate si neetanse. Starea de viabilitate a podului existent (inclusiv sistemul rutier de pe acesta) nu asigură condiţii depline de siguranţă şi securitate a circulaţiei rutiere şi pietonale. Din acest motiv se impune reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii podului, a zidurilor de sprijin şi scărilor de acces ale podului, a gurilor de scurgere, înlocuirea rosturilor de dilataţie , reabilitarea căii de
pasaj, a iluminatului public, astfel încât să se asigure siguranţa rutieră atât pentru autovehicule cât şi pentru pietoni.
Având în vedere că zonele neamenajate de sub pod sunt folosite în prezent pentru parcarea autovehicolelor în condiţii improprii, se impune de asemenea reabilitarea căilor de acces adiacente podului şi amenajarea corespunzătoare a spaţiului de sub bolta podului, cu parcări , alei de acces, pistă de biciclete.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (1)