Sfaturile IGSU în cazul furtunilor de vară - Evitaţi dușurile și sălile de baie

În cazul furtunilor de vară, însoțite deseori de descărcări electrice, trebuie să evităm dușurile și sălile de baie, deoarece conductele instalațiilor pot conduce electricitate, este unul dintre sfaturile oferite de IGSU în cazul furtunilor de vară.

Sfaturile IGSU în cazul furtunilor de vară - Evitaţi dușurile și sălile de baie

„Deseori neașteptate, furtunile de vară pot fi periculoase, fiind, de multe ori, însoțite de descărcări electrice. Iată cum ne putem proteja în timpul unei furtuni – ne adăpostim în casă, sau la nevoie, în autoturism, închidem ușile și ferestrele și evităm dușurile și sălile de baie – conductele instalațiilor pot conduce electricitate”, transmite, pe Facebook, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

De asemenea, IGSU ne sfătuiește să deconectăm aparatele electronice pentru a nu risca să fie defectate.

Din cauza furtunilor din ultimele zile, două persoane au fost luate de ape, 7 persoane au fost evacuate în Bacău, iar pentru cei 12 muncitori din Vrancea refugiați într-o remorcă nu s-a putut interveni peste noapte.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică